Violeta Alexandru: Marius Budăi vrea să decidă, din pix, cât și când să crească pensiile ca să îi sărute pensionarii inelul. Așa sunt PSD-iștii

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  13-04-2022

Actualizat:  14-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  Facebook

Fostul ministru liberal al Muncii, deputatul Violeta Alexandru, îl acuză pe actualul titular la Muncă, Marius Budăi (PSD), că nu susține un proiect pentru acordarea drepturilor cuvenite pensionarilor pentru toate veniturile pentru care s-au plătit contribuții.

„După luni întregi în care am alergat pe la toate comisiile din Senat și din Camera Deputaților la care s-a discutat proiectul meu pentru acordarea drepturilor cuvenite pensionarilor pentru toate veniturile pentru care s-au plătit contribuții (pensionari care au muncit în condiții speciale/deosebite sau care au lucrat sâmbete și duminici/ture), Marius Budăi/PSD mă blochează la ultimul pas”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

„Mai aveam Comisia de Muncă din Camera Deputaților, după ce reușisem să conving toate comisiile la care am fost (avize pozitive). Acum, înainte să intre la dezbatere în Comisia de Muncă, Marius Budăi comunică în scris că Ministerul Muncii și Guvernul NU susțin proiectul. Până în acest punct, reprezentanții Ministerului Muncii, care participaseră la toate discuțiile din comisiile prin care am trecut, susțineau. Înainte ca politicienii să mărească din pix punctul de pensie, pentru cei care au muncit și au plătit și contribuțiile aferente trebuie să se dea ceea ce li se cuvinte. Marius Budăi nu vrea. El vrea sa decidă, din pix, cât și când să crească pensiile ca să îi sărute pensionarii inelul. Așa sunt PSD-iștii”, a adăugat ea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google