Viktor Orban anunță revoluție care va schimba radical UE: Cele mai importante țări vor avea guverne naționaliste
Sursă foto: Profimedia
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat vineri că, în doi sau trei ani, cele mai importante ţări ale Uniunii Europene vor avea guverne naţionaliste sau "patriotice", denumire dată familiei politice ce reuneşte forţe ultranaţionaliste sau de extremă dreapta, informează EFE.
"Asta este ceea ce ne dorim. Va fi bine", a declarat premierul ungar Viktor Orban, explicând că, în prezent, există o "mişcare" în întreaga Uniune Europeană ce vizează recuperarea competenţelor naţionale pe care "birocraţia de la Bruxelles le-a luat într-un mod neconstituţional", scrie Agerpres.
Viktor Orban a adăugat că, dincolo de familia politică promovată parţial de el, Patrioţii, există şi alte "familii de partide care sunt fraţii noştri".Printre membrii Patrioţilor se numără Vox din Spania, Adunarea Naţională condusă de Marie Le Pen în Franţa, Liga italiană şi FPF-ul austriac.
Deşi nu i-a numit, premierul ungar a sugerat că se referă la grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), care include Fraţii Italiei, condus de prim-ministrul Georgia Meloni, şi Europa Naţiunilor Suverane, din care face parte partidul german AfD.
"Toţi împreună, ungari, francezi, italieni, polonezi, dorim să ni se restituie drepturile care ne-au fost luate în mod neconstituţional", a subliniat Orban.
Potrivit lui Orban, "cea mai mare problemă este faptul că prerogativele naţionale sunt subminate în UE", în principal de către birocraţia de la Bruxelles, care se amestecă în treburile locale.
"Birocraţia a fost dezlănţuită în UE", a subliniat prim-ministrul Ungariei.
Viktor Orban şi-a reiterat, de asemenea, opoziţia faţă de aderarea Ucrainei la UE, afirmând că o ţară aflată în război nu ar trebui să fie lăsată să adere, având în vedere că economia europeană stagnează.
"Ucraina nu are dreptul să adere la UE, are doar dreptul de a solicita aderarea, iar apoi noi decidem", a reiterat premierul ungar, considerat unul dintre liderii europeni cei mai apropiaţi de Moscova.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează