VIDEO 'Mufasa: The Lion King' de la Disney apare în cinematografele din România în 20 decembrie

Autor:  Nicoleta Nicolau

Publicat:  09-12-2024

Actualizat:  09-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

„Mufasa: The Lion King/ Mufasa: Regele Leu”, noul film Disney, apare în cinematografele din România în 20 decembrie, cu avanpremiere în 18 decembrie. Biletele sunt puse la vânzare începând de luni, în formatele 2D, 3D şi 4DX 3D, atât dublat, cât şi subtitrat.

Mufasa ne poartă într-o călătorie în timp, reunind personaje deja cunoscute din The Lion King, cu figuri noi, care îmbogăţesc o poveste unică şi plină de emoţie, despre familie, destin şi loialitate.

 

Povestea unui outsider care devine rege

Filmul urmăreşte povestea lui Mufasa şi transformarea sa, de la un pui de Leu rătăcit de familie, la încoronarea ca rege respectat al Ţinuturilor Mândriei. Acţiunea este narată prin amintirile lui Rafiki, acestea fiind completate de intervenţiile pline de umor ale lui Timon şi Pumbaa. Întreaga poveste începe cu întâlnirea dintre Mufasa şi Taka (viitorul Scar), moştenitor al unei familii regale, şi continuă cu o aventură care testează relaţiile dintre personaje, curajul lor şi determinarea în faţa unui inamic iminent.

Regizat de Barry Jenkins, filmul îi are ca producători pe Adele Romanski şi Mark Ceryak, în timp ce Peter Tobyansen ocupă rolul de producător executiv. Coloana sonoră este semnată de Lin-Manuel Miranda (Vaiana, Encanto), promiţând o experienţă memorabilă pentru spectatori.

Printre vocile celebre ale personajelor filmului se numără Aaron Pierre (Old), ca Mufasa, Kelvin Harrison Jr. (Elvis), ca Taka, Tiffany Boone (Nine Perfect Strangers), ca Sarabi, Kagiso Lediga (Queen Sono), ca tânărul Rafiki, Beyoncé Knowles-Carter (Dreamgirls), ca Nala, alături de mulţi alţii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Cultură si Media

dadsadsa

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'

Article Thumbnail
30-08-2025 Cultură si Media

Noul film cu Julia Roberts generează dezbateri despre mișcarea feministă la Festivalul de la Veneția

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google