VIDEO Moldova, devastată de inundațiile catastrofale - Meteorologii vin cu un avertisment sumbru: 'O situație de mare risc...'

Autor:  Mirea Andreea

Publicat:  28-07-2025

Actualizat:  28-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Facebook / Meteoplus

Specialiștii avertizează că inundațiile dezastruoase care au afectat localități din bazinele râurilor Bistrița și Moldova ar putea declanșa un dezastru ecologic. Riscul este legat de rezidurile de la fostele exploatări miniere, care ar putea fi luate de puhoaie și duse în cursurile de apă.

Geomorfologia zonei afectate a jucat un rol decisiv în modul în care s-au manifestat inundațiile din zona Bistriței și Moldovei.

"Geomorfologia zonei afectate de aceste fenomene a avut însă rolul hotărâtor în conturarea dezastrului. Trenul convectiv explicat mai sus a avut o direcție de deplasare ce corespunde cu orientarea principalilor afluenți ai Bistriței atât din zona Munților Stânișoarei de la est, cât și din zona Munților Bistriței de la Vest. Trenul convectiv dezvoltat dincolo de interfluviul Bistrița-Moldova din Munții Stânișoarei s-a concentrat deopotrivă pe valea Suhei Mici, afluent al Moldovei, cu aceeași orientare cardinală, astfel încât impactul a fost și aici unul aproape similar. Totuși, este posibil ca pe afluenții Bistriței impactul viiturilor să fi fost mai mare deoarece trenul convectiv cu deplasare generală SV-NE a fost suplimentat de efectul convecției orografice pe versanții cu expoziție vestică din Munții Stânișoarei", potrivit Meteo Moldova.

O situație de mare risc nu numai din punct de vedere hidrologic, ci și ecologic, este determinată de faptul că "în zonă sunt foarte multe iazuri de decantare și halde de steril din perioada exploatărilor de minereuri neferoase (Tarnița-Ostra în bazinul Moldovei sau Crucea în cel al Bistriței). Nu ne rămâne decât să sperăm că au rezistat cât mai bine, mai ales că zona se va afla sub cod portocaliu de precipitații și în următoarele 24 de ore", a explicat Lucian Sfîcă, doctor în climatologie, profesor la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Specialistul mai atrage atenția asupra faptului că autoritățile și chiar localincii au fost părtași "la un mod poate defectuos de exploatare a terenului de dată recentă și extinderea habitatului în zone aproape de albia majoră a râurilor, doar pentru că acestea par pe vreme bună inofensive și, iată, ingredientele dezastrelor de acest fel sunt complete."

De asemene, nu este de neglijat nici legătura cauzală între amploarea viiturilor și defișările din zonă. "Buștenii din coada lacului ne vorbesc de exemplu de o proastă gestionare a parchetului lemnos, depozitat de cele mai multe ori aproape de firul văilor", a explicat specialistul de la Meteo Moldova.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google