Veste bună pentru bolnavii de cancer pulmonar: Un nou medicament a primit aprobarea prin procedură accelerată

Autor:  Stefan Andrei

Publicat:  10-08-2025

Actualizat:  11-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Memorial.ro

Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite a anunțat vineri aprobarea, prin procedură accelerată, a unui nou medicament destinat pacienților cu un tip specific de cancer pulmonar avansat, care au fost deja tratați anterior.

Acest tratament face parte din categoria inhibitorilor de kinază — medicamente care acționează asupra unor mutații din anumite proteine ale organismului, responsabile pentru creșterea anormală a celulelor canceroase, conform News.ro.

Medicamentul este destinat adulţilor cu cancer pulmonar fără celule mici non-scuamos (NSCLC), nerezecabil sau metastatic, ale căror tumori prezintă mutaţii la nivelul domeniului de tirozin-kinază (TKD) ce duc la activarea anormală a proteinei HER2 (ERBB2), identificate printr-un test aprobat de autoritatea americană de reglementare, şi care au urmat anterior un tratament sistemic, potrivit unui comunicat al FDA.

Agenţia a aprobat totodată şi testul de diagnostic (Oncomine Dx Target Test) al companiei Life Technologies, menit să identifice pacienţii eligibili pentru acest tratament.

Recenta autorizare s-a bazat pe un studiu în care medicamentul cu administrare orală o dată pe zi, zongertinib, a ajutat aproximativ 75% dintre pacienţii care au urmat anterior chimioterapie să obţină fie dispariţia completă a cancerului, fie reducerea dimensiunii tumorilor.

Tratamentul poate fi administrat cu sau fără alimente, doza recomandată fiind calculată în funcţie de greutatea pacientului, şi se continuă atât timp cât cancerul rămâne sub control şi nu se agravează (nu apar tumori noi şi cele existente nu cresc) sau până la apariţia unei toxicităţi inacceptabile, a mai precizat sursa citată.

Medicamentul este produs de compania farmaceutică germană Boehringer Ingelheimc şi va fi pus pe piaţă sub denumirea comercială de Hernexeos.

Informaţiile din prospect includ avertismente şi precauţii privind posibile leziuni hepatice (toxicitatea hepatică), probleme cardiace (insuficienţă ventriculară stângă), inflamaţii pulmonare (boala pulmonară interstiţială/pneumonita) şi riscuri pentru copiii nenăscuţi (toxicitatea embrio-fetală - toxicitate pentru copilul nenăscut).

Agenţia de reglementare a precizat că a folosit programul pilot Real-Time Oncology Review (RTOR), care a simplificat primirea documentaţiei şi datelor, iar evaluarea a beneficiat de analiză prin procedură prioritară. Tratamentul a primit anetrior desemnarea de terapie inovatoare („breakthrough therapy designation”) şi desemnarea de procedură accelerată („fast track designation”).

Rezultate preliminare ale studiilor clinice au fost prezentate în luna aprilie, la conferinţa American Association for Cancer Research (AACR 2025).

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 31 aug 21.13 min

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 1 seot

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un raport Eurostat dezvăluie o problemă extrem de gravă a României: Este una dintre cele mai afectate țări din Europa

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

S-a aflat ce ne 'îmbătrânește' inima: Totul pleacă din farfurie. Aceste alimente efectiv o 'torturează', abia mai reușește săraca să bată - spun specialiștii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

O boală frecventă a copilăriei are un efect total neașteptat pe termen lung: Generează probleme inclusiv în viața de adult

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Acces mai rapid la tratament: Cabinet de Boli Infecțioase, înființat la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Experți: Primele orientări standardizate pentru gestionarea bolilor inflamatorii intestinale în sarcină

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Model în Sănătate: 'Vindecarea începe atunci când sufletul își recapătă liniștea și speranța' - Alina Ion, fondatoarea Spitalului 'Sfântul Sava cel Sfințit'

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Inovație medicală: Un stetoscop dotat cu AI poate diagnostica insuficiența cardiacă, bolile de valve și aritmiile în doar 15 secunde

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google