USR și Forța Dreptei au atacat la CCR creșterea salariilor primarilor

Autor:  Ionel Dancu

Publicat:  05-10-2022

Actualizat:  05-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

USR a depus miercuri o sesizare la Curtea Constituțională pe legea prin care coaliția PSD-PNL-UDMR a majorat „cu până la 2.000 de lei” indemnizațiile pentru primari și președinții de consilii județene, a transmis formațiunea într-un comunicat de presă. Sesizarea este semnată și de deputații Forța Dreptei și ea nu împiedică majorarea salariilor celorlalte categorii de bugetari, majorare care s-a făcut de la 1 august prin OUG 115/2022, în vigoare în acest moment.

„În legea de aprobare a OUG-ului prin care au crescut salariile unor categorii de bugetari au vrut să introducă, pe șest, majorări și pentru demnitari, de la președinte, premier și miniștri până la șefi de instituții publice și aleși locali. Sub presiunea publică, au făcut apoi jumătate de pas înapoi, păstrând însă majorările pentru primari și președinții de consilii județene. Adevărul este că PSD, PNL și UDMR au nevoie să-și plătească foarte bine primarii și șefii de consilii județene pentru ca aceștia să se implice în strângerea de voturi la viitoarele alegeri, iar până atunci să vegheze că ajung unde trebuie contractele pe bani publici. Așa cum i-am oprit la Curtea Constituțională să crească indemnizațiile parlamentarilor așa îi vom opri și acum”, spune Cristian Seidler, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.

Unul dintre motivele invocate în sesizarea USR se referă la neindicarea sursei de finanțare, așa cum prevede art. 138 alin. (5) din Constituție. Reamintim că judecătorii CCR au decis deja - când s-au pronunțat pe creșterea indemnizațiilor parlamentarilor, creștere forțată de PSD și PNL în luna iunie - că nu pot fi majorate cheltuielile la bugetul de stat fără solicitarea fișei financiare de la Guvern și fără stabilirea sursei de finanțare.

USR a invocat și încălcarea prevederilor constituționale referitoare la desfășurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor, în condițiile în care legea a fost adoptată cu două zile înainte să expire termenul stabilit pentru depunerea amendamentelor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google