Unsprezece comercianţi au încercat să fraudeze Sistemul de Garanţie-Returnare, fiind demarate verificări- RetuRO a sesizat autorităţile şi amână plățile
Sursă foto: Sursa FOTO: RetuRo
Unsprezece comercianţi au încercat să fraudeze Sistemul de Garanţie-Returnare, fiind demarate verificări. RetuRO SGR, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare, anunţă, vineri, că a sesizat autorităţile şi că amână plăţile aferente garanţiilor conform prevederilor aplicabile, potrivit news.ro
RetuRO SGR, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), anunţă, vineri, că a intensificat recent măsurile de monitorizare şi control, în urma identificării unor tentative de fraudare a sistemului de către un număr restrâns de comercianţi.
”Este vorba despre 11 comercianţi contractaţi, pentru care există suspiciuni rezonabile de comportament neconform. Aceştia reprezintă mai puţin de 0,03% din cei aproximativ 40.000 de comercianţi cu care RetuRO are relaţii contractuale – un indiciu clar că situaţia este izolată şi nu afectează funcţionarea sistemului la scară largă. În urma constatărilor, RetuRO a declanşat verificări suplimentare în conformitate cu procedurile interne şi a sesizat autorităţile competente pentru a investiga aceste cazuri. De asemenea, în cadrul mecanismului de reconciliere desfăşurat periodic cu toţi comercianţii parteneri, au fost solicitate clarificări punctuale din partea acestor companii, iar echipele RetuRO au efectuat verificări dedicate pentru stabilirea situaţiei reale”, a transmis RetuRO, într-un comunicat de presă.
Societatea precizează că analizează toate datele şi documentele disponibile – atât cele transmise de comercianţi, cât şi cele rezultate din verificările interne – în vederea stabilirii tratamentului aplicabil fiecărui caz şi a eventualelor măsuri necesare.
”Fiecare comerciant va fi informat individual imediat ce verificările vor fi finalizate. Până la clarificarea situaţiei, RetuRO a decis amânarea plăţilor aferente garanţiilor conform prevederilor aplicabile. Unele măsuri vor depinde şi de modul în care vor fi soluţionate sesizările transmise autorităţilor sau, după caz, instanţelor competente”, a mai trannsmis compania.
Aceasta explică faptul că fiecare caz este tratat cu maximă seriozitate, printr-o analiză riguroasă a documentelor operaţionale, a datelor din sistem, a raportărilor financiare şi a informaţiilor furnizate de comercianţi. Acest proces are ca obiectiv luarea unor decizii corecte, echilibrate şi legal fundamentate, reflectând un tratament echitabil pentru toate părţile implicate.
”Acurateţea datelor şi menţinerea integrităţii Sistemului de Garanţie-Returnare sunt esenţiale pentru RetuRO. Compania va continua să depună toate eforturile şi să adopte măsuri ferme pentru a asigura stabilitatea şi funcţionarea corectă a SGR pe termen lung, în beneficiul tuturor actorilor implicaţi şi al publicului larg”, a mai transmis sursa citată.
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează