Uniunea Europeană l-a convocat de urgență pe emisarul rus la Bruxelles: atacul asupra Ucrainei de noaptea trecută a avariat și clădirea Delegației UE la Kiev

Autor:  Meilă Emilia-Alexandra

Publicat:  28-08-2025

Actualizat:  28-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Sursa FOTO: Reuters

Uniunea Europeană îl convoacă pe emisarul rus la Bruxelles după atacul cu drone şi rachete comis de Rusia în cursul nopţii asupra Kievului, atac care a avariat şi clădirea Delegaţiei UE în capitala ucraineană, a anunţat joi şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Kallas a menţionat că a discutat cu colegii săi de la Kiev.

''Nicio misiune diplomatică nu ar trebui să fie o ţintă'', a scris ea pe platforma X.

Cel puţin 14 persoane, între care și copii, au fost ucise la Kiev într-unul dintre cele mai grave atacuri aeriene ruseşti asupra Ucrainei, au anunţat joi autorităţile ucrainene.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că preferă "să continue să ucidă".

Clădirea misiunii UE la Kiev a fost avariată de o lovitură rusească "deliberată", a anunţat preşedintele Consiliului European Antonio Costa, promiţând că UE nu se va lăsa "intimidată".

Cel mai violent atac rusesc de la summitul Trump-Putin

content-image

Forţele ruse au bombardat Kievul în noaptea de miercuri spre joi, lansând valuri de atacuri aeriene asupra ţintelor din capitală şi din întreaga ţară. A fost cel mai violent atac asupra capitalei ucrainene de la summitul din Alaska dintre preşedintele Donald Trump şi liderul rus Vladimir Putin, care nu a dus la un armistiţiu, iar numărul victimelor sugerează o slăbiciune neobişnuită a apărării aeriene a Ucrainei, comentează The Washington Post, potrivit News.ro.

Detalii AICI

Bilanţul atacului de la Kiev a crescut la 15 morţi - zeci de răniți

Bilanţul atacului din cursul nopţii asupra Kievului a crescut, joi, în jurul prânzului, la 15 morţi, dintre care patru copii, a anunţat şeful administraţiei militare a capitalei ucrainene, Timur Tkacenko, relatează Ukrainskaia Pravda, conform News.ro.


Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele amai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google