Ungureanu: Textul revizuit al Constituţiei e dăunător pentru viaţa politică şi toxic pentru România

Autor:  Denisa Miron, Colaborator

Publicat:  14-01-2014

Actualizat:  14-01-2014

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro



"Pe seama disperării politice, proiectul de modificare a Constituţiei intră pe uşa din dos în Parlamentul României, chemând la un boicot general la adresa referendumului privind revizuirea Constituţiei, un referendum pe actualul text este nu doar dăunător pentru viaţa politică, ci şi toxic pentru România în general", a susţinut Mihai Răzvan Ungureanu.

El a fost întrebat în ce constă acest boicot, liderul FC răspunzând că buletinul referitor la revizuirea Constituţiei ar trebui ori să nu fie completat, ori să aibă un răspuns negativ.

"Vor fi două buletine de vot, unul pentru referendum şi unul pentru europarlamentare. Unul poate fi ori necompletat, ori să aibă răspuns negativ, în condiţiile în care se va păstra acest calendar cu două zile de referendum", a explicat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a mai spus că, începând de luni, liderul PNL Crin Antonescu "este candidatul stângii" pentru prezidenţiale.
"De ieri începând, Crin Antonescu este candidatul stângii, nu al PNL. Nu un ipotetic candidat al dreptei dacă se desparte de PSD", a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după şedinţa USL, într-o conferinţă de presă susţinută alături de Victor Ponta, că USLa decis organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei odată cu europarlamentarele.

La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat că referendumul ar putea dura două zile.
Anterior, surse din USL declaraseră pentru Mediafax că liderii Uniunii au decis, duminică seară, într-o reuniune informală, organizarea referendumului pentru validarea Constituţiei modificate simultan cu europarlamentarele din luna mai, consultarea populară urmând să aibă loc timp de două zile, cu prag de validare de 50%.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google