Un petrolier străin a fost sechestrat de Iran pentru contrabanda

Autor:  Meilă Emilia-Alexandra

Publicat:  16-07-2025

Actualizat:  16-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Getty Images

Un petrolier străin a fost sechestrat de Iran în Golful Oman pentru că transporta ilegal 2 milioane de litri de combustibil, a anunţat miercuri judecătorul şef din provincia iraniană Hormozgan, potrivit agenţiei de ştiri semioficiale Mehr, relatează Reuters, citat de Agerpres.

"În timpul procesului continuu de monitorizare şi supraveghere a mişcărilor contrabandiştilor de combustibil în Golful Oman, ofiţerii au inspectat un petrolier străin din cauza lipsei documentelor legale privind încărcătura sa şi l-au sechestrat sub acuzaţia că transportă 2 milioane de litri de combustibil de contrabandă", a declarat judecătorul şef din provincia Hormozgan, Mojtaba Ghahremani.

Responsabilul din domeniul judiciar a adăugat că cei 17 membri ai echipajului au fost arestaţi şi că a fost deschis un dosar penal de parchetul din comitatul Jask. Nu există informaţii suplimentare privind numele petrolierului sau pavilionul sub care naviga, notează Reuters.

Iranul, care are unele dintre cele mai scăzute preţuri la combustibil din lume datorită subvenţiilor mari şi a devalorizării accentuate a monedei naţionale, încearcă să combată fenomenul contrabandei terestre în statele vecine şi pe mare în statele din Golful Persic, scrie agenţia de ştiri britanică.

"Acţiunile contrabandiştilor care, în coordonare cu străini, încearcă să jefuiască avuţia naţională nu vor rămâne ascunse de justiţie şi pedepsirea lor, dacă infracţiunile lor sunt dovedite, va fi fără clemenţă", a mai afirmat Mojtaba Ghahremani.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google