Ultimul termen in dosarul Loteria 1. Copos risca inca 4 ani de inchisoare

Autor:  A. Dumitrescu, Redactor

Publicat:  16-06-2014

Actualizat:  16-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Astăzi, Tribunalul Bucuresti trebuie să dea o sentinţă în ultimul termen al dosarului „Loteria 1”. În acest caz George Copos este acuzat de evaziune fiscală, după ce nu a plătit taxele şi impozitele pentru 36 de spaţii comerciale închiriate, la suprapreţ, Loteriei Române. În primă instanţă, Copos a primit o pedeapsă de 4 ani de închisoare, cu executare.


George Copos este judecat pentru evaziune fiscală, după ce Ana Electronic, compania sa, a vândut în 2004 mai multe spaţii comerciale către Loteria Română. Anchetatorii susţin că suma încasată a fost mult mai mică decât cea primită în mod real, statul fiind prejudiciat cu aproximativ 1 milion de euro.

La termenul din aprilie, George Copos a plâns în sala de judecată.

În momentul în care a fost dus în sală cu cătuşe la mâini, Copos a discutat câteva minute cu avocaţii săi. imediat după începerea şedinţei de judecată, când s-a aşezat pe banca din boxa acuzaţilor, fostul vicepremier a început să plângă.

Situaţia a fost sesizată de preşedintele completului, care a întrebat ce se întâmplă, însă nici unul dintre apărătorii lui Copos nu a putut oferi o explicaţie.

George Copos se află în prezent în închisoare, unde îşi ispăşeşte condamnarea în Dosarul Transferurilor.

Digi24.ro

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google