UEFA nu a stat pe gânduri. A suspendat 10 ani un club pentru meciuri trucate
Sursă foto: X
Clubul muntenegrean Arsenal Tivat a fost suspendat 10 ani din competiţiile UEFA după o anchetă privind acuzaţiile de trucare a meciurilor din preliminariile Conference League cu Alashkert FC, în iulie 2023, a anunţat miercuri forul european.
Decizia a fost luată de comisia de disciplină a UEFA (CEDB) în urma unei anchete îndelungate asupra calificărilor, în care Arsenal Tivat a remizat 1-1 în deplasare, înainte de a pierde cu 1-6 pe teren propriu în faţa echipei armene.
FIFA va fi solicitată să extindă suspendarea, care este valabilă până la sfârşitul sezonului 2034-35, la competiţiile din întreaga lume, a precizat UEFA într-un comunicat, potrivit news.ro.
Jucătorul echipei Arsenal Tivat, Nikola Celebic, şi oficialul Ranko Krgovic au fost, de asemenea, suspendaţi pe viaţă de CEDB, în timp ce alţi doi jucători au primit suspendări de 10 ani. Clubul din prima ligă muntenegreană a fost, de asemenea, amendat cu 500.000 de euro.
Explorează subiectul
Articole Similare
Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă
Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât
Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun
Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB
Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj
Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei
VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale
McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei
Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez
Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4
Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025
Comentează