Turcia: Nou-născuţi plasaţi la terapie intensivă pentru câştigurile medicilor: cel puțin 12 bebeluși au murit / Se cer aproape 600 de ani de închisoare
Sursă foto: freepik.com
Un procuror din Turcia a cerut peste 500 de ani de închisoare pentru liderii prezumtivi ai unei grupări acuzate de decesul unor nou-născuţi plasaţi la terapie intensivă pentru câştiguri financiare.
Conform rechizitoriului de 494 de pagini care vizează 47 de suspecţi, inclusiv cadre medicale, nou-născuţii au fost transferaţi la spitale selectate din Istanbul, în loc de unităţi medicale unde ar fi primit îngrijire adecvată, a transmis vineri Anadolu, potrivit dpa, conform Agerpres.
Douăzeci şi doi dintre suspecţi au fost deja arestaţi.
Se crede că gruparea a folosit această metodă pentru a primi fonduri mai mari de la sistemul de securitate socială al Turciei pentru tratamente mai scumpe.
Presupusa fraudă a dus la decesul a cel puţin 12 nou-născuţi ca rezultat al internării lor mai îndelungate în secţii de terapie intensivă neonatală sau al infecţiilor, de exemplu.
Membrii grupării, printre care se numărau asistente medicale şi doctori, împărţeau apoi profiturile
Autorităţile au făcut public că au interceptat discuţii telefonice şi mesaje potrivit cărora cadrele medicale implicate au falsificat de asemenea rapoarte medicale şi au administrat tratamente false unor bebeluşi.
Procurorul de caz cere o pedeapsă de peste 589 de ani pentru un suspect acuzat, printre altele, de omor voluntar, conducerea unei bande şi falsificare de documente oficiale.
Pentru alţi doi se cer pedepse de până la 582 de ani de închisoare.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează