SUA au revocat vizele a peste 6.000 de studenţi străini

Autor:  George Traicu

Publicat:  19-08-2025

Actualizat:  19-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  www.playtech.ro

Statele Unite au revocat vizele a peste 6.000 de studenţi străini de la înăsprirea regulilor impuse de administraţia preşedintelui Donald Trump pentru a lupta împotriva imigraţiei ilegale, a declarat luni un oficial american, relatează AFP, potrivit Agerpres.


Principala cauză au fost "depăşirea duratei de şedere autorizate şi încălcarea legii', a precizat acest oficial din cadrul Departamentului de Stat sub protecţia anonimatului, subliniind că, în "marea majoritate a cazurilor", era vorba de "agresiune, conducerea sub influenţa alcoolului, furt şi sprijin pentru terorism".

"Aproximativ 4.000 din cele 6.000 de vize au fost revocate pentru că aceşti vizitatori au încălcat legea", a explicat oficialul.

Secretarul de stat american Marco Rubio a revocat de asemenea un număr de vize pentru studenţi care au organizat manifestaţii critice la adresa ofensivei israeliene în Fâşia Gaza.

În luna martie, el declara că revocă zilnic vize, afirmând despre studenţii străini militanţi: "De fiecare dată când găsesc unul dintre aceşti nebuni, le retrag viza".

Conform unui decret emis în prima zi a preşedinţiei sale în ianuarie, Donald Trump a cerut un control mai strict al persoanelor care intră în Statele Unite pentru a se asigura că acestea "nu au atitudini ostile faţă de cetăţenii, cultura, guvernul, instituţiile sau principiile fondatoare" ale SUA.

De atunci, administraţia Trump s-a angajat într-o serie de bătălii împotriva universităţilor, anulând mii de vize şi atacând universităţi de renume suspectate că acţionează împotriva intereselor de politică externă ale Statelor Unite.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google