Studenții vor putea împrumuta 50.000 de lei: programul guvernamental 'StudentInvest' a intrat în linie dreaptă (document)
Sursă foto: stiripesurse.ro
Ministerul Familiei a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede înființarea programului „StudentInvest” destinat studenților cu vârsta de 18-31 de ani.
Studenții vor putea obține un credit în valoare de maximum 50.000 lei. Împrumutul se acordă pentru o perioadă de maximum 10 ani.
Banii vor putea fi cheltuiți pentru:
a) taxe de studii, inclusiv licență, master, doctorat;
b) plata cărţilor, rechizitelor;
c) costul publicării cărţilor sau al studiilor de specialitate;
d) taxa de participare la manifestări ştiinţifice şi concursuri, precum și cheltuielile de transport pentru deplasări;
e) achiziţionarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante, softuri de specialitate;
f) plata chiriei, în cuantum de maximum 300 euro/lună, la cursul BNR din ziua plății; g) plata locurilor de cazare în căminele studențești; h) parte/avans din achiziţia unei locuinţe;
i) cheltuieli cu transportul pentru bursele Erasmus, în baza documentelor justificative: convenție, adeverința sau alt document care atestă înscrierea în program;
j) decontarea, pentru studenții care sunt părinți, a cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, programele after school, precum şi a taxelor pentru cursuri extrașcolare: cursuri de limbi străine, cursuri sportive, robotica și programare, pictură.
k) costul serviciilor dentare şi al intervenţiilor chirurgicale;
Proiectul guvernamental poate fi consultat aici (format PDF).
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează