Statul român îi amenință pe fermierii de la Lunguleţu: 'Să plătească! Să declare exact câtă apă iau!'

Autor:  Mihai Cistelican

Publicat:  17-07-2025

Actualizat:  18-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Facebook

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a declarat joi, după scandalul de la Lunguleţu, din Dâmboviţa, că agricultorii trebuie să declare exact câtă apă iau şi să plătească nişte sume absolut modice, vorbim de sub 10 lei pentru 1000 de metri cubi, ea precizând că legea va fi respectată, inf0rmează News.ro. Despre anunţul ministrului Agriculturii, Florin Barbu, că Apele Române nu vor mai face controale, Buzoianu a spus că va insista să fie controale făcute acolo unde sunt situaţii absolut flagrante de încălcare a legii.

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a fost întrebată la Antena 3 CNN cum comentează faptul că ministrul Agriculturii, Florin Barbu a anunţat, după scandalul de la Lunguleţu, că fermierii nu vor plăti nimic până la finalul anului, că inspectorii de la Apele Române nu vor mai face controale, iar de anul viitor, statul va găsi o soluţie să subvenţioneze atât combustibilul pentru motopompe, cât şi această plată pentru irigare.

”Autorităţile de control vor face controale, este evident că apa este o resursă limitată, tocmai de asta avem şi aceste probleme. În contextul schimbărilor climatice, în contextul secetelor din perioada aceasta, e foarte clar că apa devine o resursă foarte important de gestionat, corect. Intrarea în legalitate a agricultorilor, şi anume să declare exact câtă apă iau şi să plătească nişte sume absolut modice, vorbim de sub 10 lei pentru 1000 de metri cubi, pentru apa de suprafaţă.

Deci este vorba de nişte sume foarte mici, dar este foarte important să ştii câtă apă este luată de acolo, tocmai pentru că avem discuţia şi despre debit. Aceste lucruri sunt o normalitate. Şi, să nu mai spun, este legea. Legea va fi respectată”, a spus Diana Buzoianu.

Ministrul Mediului a precizat că au avut loc deja întâlnirile cu reprezentanţii agricultorilor din zonă, şi cu toţi au căzut de acord că vor respecta legea şi că vor fi încheiate aceste protocoale.

Diana Buzoianu a menţionat că nu a auzit declaraţia ministrului Barbu, dacă a spus sau nu a spus că Apele Române vor mai face sau nu vor mai face controle. ”Eu vă spun că, în calitate de Ministru al Mediului, chiar voi insista să fie controale făcute acolo unde sunt situaţii absolut flagrante de încălcare de legi”, a adăugat ea.

”Ministerul Mediului va face controale, să verifice că sunt realizate şi că sunt respectate legislaţia, iar din perspectiva Ministerului Mediului, noi nu ne ocupăm de subvenţii pentru agricultură, acelea sunt deciziile luate de Ministrul Agriculturii”, a mai spus Diana Buzoianu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google