Spovedania Angelei Merkel despre Vladimir Putin: 'Nu mă așteptam la așa ceva, trebuie să o spun sincer!'
Sursă foto: X
"Nu mă așteptam la așa ceva, trebuie să o spun sincer. Mă așteptam ca Putin să continue să agreseze într-un fel Ucraina, poate chiar și Donbasul. Dar nu m-aș fi așteptat să o atace în totalitate, cu această brutalitate", a declarat Angela Merkel, între uimire și regret, invitată duminică seara la emisiunea "Che tempo che fa", prezentată de Fabio Fazio, la televiziunea Nove, relatează LA STAMPA, informează Rador Radio România.
"Cred și am scris-o și în carte, că și Covidul a creat condiții nefavorabile și a accelerat o dezvoltare nefavorabilă în acest sens, pentru că nu ne-am văzut de mult timp.
Lui Putin îi era foarte frică de Covid și această frică a însemnat, în cele din urmă, că nu mai puteam vorbi unii cu alții față în față, că nu mai puteam discuta, diseca subiectele și poate că acest lucru a fost negativ pentru situația la care asistăm acum și care este teribilă pentru noi toți, în special pentru poporul ucrainean", a concluzionat Angela Merkel.
„Relația” Merkel - Putin
Vladimir Putin a declarat recent că nu ştia că fostului cancelar german Angela Merkel îi este frică de câini, referindu-se la celebrul incident din 2007 în care şeful de la Kremlin rus a speriat-o pe fosta şefă a guvernului german lăsându-şi labradorul în camera unde discutau, relatează AFP, conform News.ro.
Vladimir Putin, aflat în vizită în Kazahstan, a fost întrebat de un jurnalist despre această întâmplare, pe care Angela Merkel a considerat-o o „demonstraţie de putere”, potrivit memoriilor sale publicate recent.
„Aşa cum i-am spus lui Merkel, nu ştiam că îi este frică de câini”, a dat el asigurări. „Dacă aş fi ştiut, nu aş fi făcut-o niciodată. Dimpotrivă, am vrut să creez o atmosferă relaxată şi plăcută”, a susţinut liderul rus, provocând zâmbete pe feţele unora dintre jurnaliştii prezenţi. „Mă adresez din nou ei: Angela, scuză-mă, n-am vrut să-ţi fac niciun rău”, a declarat Vladimir Putin.
Momentul invocat
În 2007, în timpul unor discuţii la Soci cu cancelarul german, Vladimir Putin şi-a lăsat brusc să intre în cameră labradorul său negru. Animalul, pe nume Konni, s-a apropiat de Angela Merkel pentru a o adulmeca. Fobia liderului german faţă de câini, după ce a fost muşcată în tinereţe, era binecunoscută. O fotografie a întâlnirii, devenită celebră, îl arată pe câinele negru şi mare în mijlocul camerei. Angela Merkel, care pare neliniştită, are ochii aţintiţi asupra animalului, în timp ce Vladimir Putin, zâmbind, observă scena.
Fostul lider german nu îşi aminteşte întâlnirea în acelaşi mod. În memoriile sale, Angela Merkel spune că preşedintele rus „a savurat situaţia” şi probabil că a vrut să îşi „arate puterea” sau să o pună „sub presiune”.
„Rămâi calmă, concentrează-te asupra fotografilor, nu va dura mult”, dezvăluie ea că şi-a spus de mai multe ori în acele momente. De asemenea, ea insistă că Vladimir Putin ştia foarte bine că ei îi este frică de câini.
Liderul rus, dimpotrivă, este foarte ataşat de aceste animale. Ştiind acest lucru, echipa Angelei Merkel ar fi cerut în mod expres Kremlinului ca Vladimir Putin să nu-şi aducă câinele la întâlnirile lor, potrivit fostului cancelar. Ea susţine că, la prima lor întâlnire la Moscova, în 2006, el a respectat această dorinţă. În schimb, i-a oferit un cadou: un câine de pluş alb-negru. „Mi-a spus că nu muşcă”, a povestit Angela Merkel.
Explorează subiectul
Articole Similare
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
VIDEO Aderare la UE pe modul 'turbo': Fără precedent, Republica Moldova ar putea deschide toate capitolele de negocieri într-un singur an
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, întâlnire de nivel înalt cu președintele Consiliului European: „Vocea României trebuie să conteze”
Franța și Germania pun la cale un plan care va arunca în aer Uniunea Europeană: Întâlnire cu miză uriașă la Paris
Victor Negrescu: România, capitala europeană a securității cibernetice – Centrul UE funcționează la București
'Războiul' banilor în UE! Ungaria contestă la CJUE susţinerea Ucrainei cu veniturile din activele ruseşti îngheţate
Scandal fără precedent în istoria UE! Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană din cauza programului SAFE - Miza: 150 mld. de euro
Actualele buletine ale românilor au dată de expirare: Până când vom mai putea călători în Europa
Lovitură dată prieteniei: Ungaria și Slovacia cer CE să intervină și să își îndeplinească obligațiile de protejare a infrastructurii energetice a țărilor UE
Decodificarea Acordului Comercial SUA-UE: ce s-a decis în cele din urmă în privința energiei
Ursula von der Leyen, următorul președinte al Germaniei? Calculele cancelarului Merz (surse)
Comentează