Spectacolul `Credit` va fi prezentat la Teatrul Metropolis
Sursă foto: Teatrul Metropolis
Spectacolul "Credit" de Matt Hartley, regizat de George Lepădatu, va fi prezentat în premieră, pe 1 şi 2 mai, la ora 20,00, la Teatrul Tineretului Metropolis, informează un comunicat al organizatorilor transmis Agerpres.
O garsonieră, două cupluri, zero intimitate. O serie de situaţii comice lasă impresia că totul e normal până când banii devin mai importanţi decât prietenia. Decizia de a împărţi o garsonieră scoate la iveală ce se poate întâmpla atunci când intimitatea şi principiile sunt încălcate, se arată în prezentarea spectacolului.
"Spectacolul 'Credit' este despre fragilitatea vremurilor pe care le trăim. Este despre orice tânăr care caută stabilitate şi o viaţă de cuplu care să conducă spre o căsnicie fericită. Prin moştenirea unei sume considerabile, relaţiile de prietenie dintre personaje sunt puse la îndoială. Produsul artistic 'Credit' devine mult mai valoros datorită implicării şi profesionalismului celor 4 tineri actori. Toată echipa acestui proiect este una tânără, cu perspective notabile. De acum, destinul spectacolului e în mâinile lor, ceea ce mă conduce către linişte şi siguranţă", a declarat regizorul spectacolului, George Lepădatu.
Din distribuţie fac parte Diana Mănăilă, Jawad Shahbazimoghadam, Ana Bumbac, Andrei Barbu.
Articole Similare
dadsadsa
test 2 31 aug la 21.19
FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare
Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards
Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj
WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii
VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'
Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească
Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'
Comentează