Sorin Grindeanu anunță cursă contra cronometru pentru construcția Drumului Expres Arad-Oradea
Sursă foto: SPS
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, după semnarea contractului pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea, că este o cursă contra cronometru, iar România nu trebuie să nu piardă oportunitatea de a face parte din culoarul Nord-Sud, cel mai scurt şi cel mai convenabil economic.
Ministrul Transporturilor a declarat într-o conferinţă de presă că a considerat important de când a venit în această funcţie acest proiect, pentru că Arad-Orade, continuat cu autostrada Arad-Timişoara de la Timişoara în jos spre Moraviţa, urmând să se facă legătura cu Belgradul, este veriga lipsă în a face cel mai scurt drum din Nordul Europei în Sudul Europei, adică de la Marea Baltică, Gdansk - Varsovia vine până la graniţa cu Slovacia trecând Munţii Tatra, în Ungaria Debreţen, Oradea- Arad- Timişoara -Moraviţa, Belgrad -Salonic.
”Dacă vă uitaţi pe hartă, este cel mai scurt drum Nord-Sud. Noi trebuie să ne mişcăm foarte repede din acest punct de vedere, fiindcă, altfel, există rute alternative, e adevărat mai lungi, dar există, care unele dintre ele pot să ocolească România, ceea ce nu ar fi în avantajul nostru”, a spus ministrul.
Grindeanu a precizat că este primul contract care se poate semna astfel încât România să nu piardă această oportunitate de a face parte din acest culoar Nord-Sud, culoarul cel mai scurt şi cel mai convenabil economic.
”E o cursă contra cronometru, dacă pot să spun aşa, pe care eu sper ca noi, ca ţară, să o câştigăm”, a subliniat ministrul Transporturilor.
Sorin Grindeanu a mai spus că pe Timişoara-Moraviţa se aşteaptă de la colegii de la CNAIR ca undeva în câteva săptămâni să avem câştigătorii, cel puţin pe unul din aceste loturi, astfel încât să se poată intra în faza de atribuire şi pe cele două loturi de la Timişoara-Moraviţa, urmând să se intre în faza de execuţie.
Explorează subiectul
Articole Similare
Cele amai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor
test 3 8 dec
test 2 8 dec 2025
test 8 dec 2025
test te121
Arrt despre ...
Test nou 1900
SZ article 1.1
Test articleee
New article
Test noi 1214
Comentează