SLN consideră inacceptabilă lipsa de transparență în disponibilizarea a 295 de angajați la Mangalia
Sursă foto: focuspress.ro
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îşi exprimă ferm dezacordul faţă de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia SA de a disponibiliza 295 de angajaţi şi acuză lipsa de transparenţă în luarea unei astfel de măsuri, conform Agerpres.
"Această măsură drastică de reducere semnificativă a numărului de posturi şi, implicit, a numărului de angajaţi deja aflat la cel mai mic nivel din
istoria şantierului nu poate fi justificată exclusiv prin necesitatea reducerii costurilor. Decizia a fost anunţată iniţial printr-un mesaj în această dimineaţă şi confirmată ulterior în presă. SLN consideră inacceptabilă lipsa de transparenţă şi consultare în luarea unei astfel de măsuri, care are un impact
direct asupra angajaţilor şi familiilor lor. O astfel de comunicare nu este adecvată între partenerii sociali, mai ales într-o problemă deosebit de importantă pentru angajaţii societăţii", se arată într-un comunicat al SLN.
Sindicatul subliniază că soluţiile durabile şi eficiente nu pot include sacrificarea resursei umane esenţiale pentru funcţionarea şi redresarea şantierului, arătând că este necesar ca toate părţile implicate să colaboreze pentru a găsi alternative viabile care să evite concedierile colective.
"Disponibilizările masive nu constituie o soluţie, ci doar amână rezolvarea problemelor reale, pierzând astfel un personal valoros, esenţial pentru competitivitatea şantierului. Viitorul şantierului din Mangalia depinde de implementarea unui plan de reorganizare şi redresare care să includă investiţii strategice şi sprijin financiar pentru contractarea unor proiecte majore ce vor asigura reluarea activităţii la capacitatea sa optimă şi vor oferi şanse reale de redresare. Fără o colaborare între toate părţile implicate, inclusiv autorităţile statului român şi partenerii economici, riscul ca şantierul, aflat în insolvenţă şi incapacitate de plată, să îşi piardă şansele de redresare şi să ajungă la faliment devine inevitabil", se mai precizează în comunicatul sindicaliştilor.
În aceste condiţii, SLN solicită administratorilor Damen Shipyards Mangalia SA, acţionarilor şi tuturor părţilor interesate să iniţieze urgent un dialog pentru identificarea de soluţii alternative care să nu impună sacrificarea angajaţilor.
"În absenţa unor măsuri concrete pentru redresarea şantierului şi protejarea locurilor de muncă, viitorul acestui şantier naval, esenţial pentru economia locală şi interesul strategic naţional, este grav ameninţat, existând riscul ca dintr-un obiectiv strategic de interes naţional să devină doar un simplu obiectiv turistic. SLN reafirmă angajamentul său de a apăra drepturile angajaţilor şi de a sprijini dezvoltarea şantierului prin soluţii sustenabile. De asemenea, precizăm că am făcut demersuri anterioare către autorităţile statului, inclusiv către Guvernul României, prim-ministru, cât şi către Administraţia Prezidenţială, pentru a atrage atenţia asupra acestei situaţii critice şi pentru a solicita intervenţii proactive în sprijinul angajaţilor şi al
redresării şantierului", se mai arată în comunicatul citat.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează