Sindicatele din Educaţie îi cer lui Nicușor Dan să nu promulge legea asumată de Guvern în Parlament: Nu fiţi părtaş la distrugerea învăţământului românesc!

Autor:  Remus Vlad, Redactor

Publicat:  24-07-2025

Actualizat:  24-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  FSLI

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater" îi solicită preşedintelui Nicuşor Dan să nu promulge legea privind unele măsuri fiscal-bugetare în forma asumată în faţa Parlamentului de către Guvern.

''Domnule preşedinte, nu fiţi părtaş la distrugerea învăţământului românesc! (...) Măsurile în domeniul învăţământului preuniversitar şi superior stabilite de Executiv, dacă vor fi puse în practică, vor afecta grav atât angajaţii, cât şi beneficiarii educaţiei'', au transmis sindicaliştii, potrivit unui comunicat, scrie Agerpres.

Sindicatele din Educaţie susţin că actuala norma didactică de predare este la nivelul mediu al UE şi ''nicidecum în mod diversionist 'cea mai mică', aşa cum a afirmat public ministrul Educaţiei, Daniel David, iar, prin majorarea normei didactice cu două ore, România se va plasa peste media înregistrată la nivel european.

Sindicate: Creşterea numărului de elevi la clasă va aduce deservicii atât actului didactic, cât şi beneficiarilor primari ai educaţiei

Potrivit acestora, creşterea numărului de elevi la clasă va aduce deservicii atât actului didactic, cât şi beneficiarilor primari ai educaţiei, iar aglomerarea claselor va conduce la o scădere a rezultatelor elevilor, inclusiv la evaluările internaţionale, aşa cum rezultă şi din studiile internaţionale TIMSS şi PIRLS.

''Considerăm că este obligatoriu ca preşedintele României să retrimită Parlamentului Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare şi să solicite eliminarea articolelor care vor afecta grav sistemul educaţional pe termen lung. Sperăm ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, măsurile contra educaţiei să fie stopate'', arată sursa citată.

Vineri, la ora 11:00, o delegaţie a celor trei federaţii sindicale va depune şi un material în acest sens la preşedintele României.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google