Se cere schimbarea lui Tim Cook de la conducerea Apple
Sursă foto: Hindustan Times
Tim Cook ar trebui schimbat pentru că nu este potrivit la conducerea Apple în contextul actual, susţin analiştii de la LightShed citati de news.ro
Într-o însemnare trimisă clienţilor, analiştii spun că Apple are nevoie în prezent de un CEO concentrat pe dezvoltarea de produse, nu unul specializat în logistică, cum este Tim Cook.
Aceştia arată spre faptul că Apple a rămas în urma rivalilor în ceea ce priveşte dezvoltarea inteligenţei artificiale şi spun că Apple nu-şi mai permite paşi greşiţi.
Analiştii arată, de asemenea, spre faptul că acţiunile Apple au scăzut anul acesta cu 16%, în condiţiile în care acţiunile Meta au crescut cu 25%, iar cele ale Microsoft cu 19%.
Ratările din domeniul inteligenţe artificiale pot afecta în mod negativ viitoarea traiectorie a companiei şi abilitatea acesteia de a continua să crească, susţin cei de la LightShed.
Comentariile vin în contextul în care şeful de operaţiuni Jeff Williams, considerat de mulţi viitorul succesor al lui Cook, a anunţat că va părăsi compania anul acesta.
Pe de altă parte, Cook are în continuare susţinerea consiliului de administraţie, iar influenţa acestuia ar putea chiar să crească, fiind văzut în interior ca cel capabil să conducă cel mai bine compania.
De altfel, cu Tim Cook la conducere, acţiunile Apple au crescut cu peste 1.400%, în timp ce media creşterii companiilor din S&P 500 în aceeaşi perioadă este de 430%.
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează