SCM Rm. Vâlcea onorează memoria fostei sale jucătoare Iryna Glibko, la un an de la decesul prematur
Sursă foto: Agerpres
Echipa SCM Râmnicu Vâlcea va fi prezentă, joi seară, la Sala Sporturilor Traian, unde jucătoarele vor aprinde o lumânare în memoria Irynei Glibko, fostul său căpitan, decedată în urmă cu un an, la doar 34 de ani, potrivit news.ro
”Astăzi se împlineşte un an de când căpitanul nostru, Iryna Glibko, a plecat dintre noi spre o lume mai bună. A fost o mare campioană, un lider adevărat atât pe teren cât şi în vestiar, dar şi o persoană veselă care a rămas în inimile tuturor celor care au iubit handbalul”, anunţă clubul.
Pentru a-i cinsti memoria, jucătoarele din lot vor fi prezente la Sala Sporturilor Traian, de la ora 20.00, unde împreună cu suporterii vor aprinde o lumânare în amintirea sa.
”Invităm toţi suporterii să ni se alăture în acest moment de reculegere şi de respect faţă de căpitanul care a însemnat atât de mult pentru club şi pentru comunitate. Dumnezeu să o odihnească în pace”, se încheie mesajul formaţiei vâlcene.
Handbalista Iryna Glibko a decedat la doar 34 ani, în urma unei afecţiuni incurabile. Ea a jucat în Liga Naţională din 2012. Cu CSM Bucureşti şi SCM Râmnicu Vâlcea a devenit campioană naţională, iar celelalte echipe la care a jucat au fost Danubius Galaţi şi HCM Roman. La SCM Râmnicu Vâlcea a jucat din 2017. Iryna Glibko a fost şi componentă a naţionalei Ucrainei.
Explorează subiectul
Articole Similare
Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă
Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât
Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun
Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB
Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj
Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei
VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale
McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei
Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez
Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4
Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025
Comentează