Scandal uriaș la Iași: 'Biserica este batjocorită de extremiştii adunaţi în Piaţa Unirii'

Autor:  Mihai Cistelican

Publicat:  24-01-2025

Actualizat:  24-01-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Facebook.com/Alexandru-Muraru

Liderul liberal ieşean Alexandru Muraru susţine că Ziua Unirii Principatelor Române a fost confiscată la Iaşi de partidele extremiste, el precizând că inclusiv Biserica a fost batjocorită, întrucât s-au auzit huiduieli pe parcursul slujbei religioase.

”Ziua Unirii Principatelor Române la Iaşi a fost din nou confiscată de membri şi lideri ai partidelor extremiste, fiind umbrită astăzi de huiduielile şi jignirile aduse Instituţiei Bisericeşti, preoţilor şi episcopilor care au săvârşit serviciul religios de Ziua Unirii Principatelor Române la Iaşi, în Piaţa Unirii. Pentru prima dată după 1989, Biserica este batjocorită de extremiştii adunaţi în Piaţa Unirii, într-o totală lipsă de respect faţă de valorile Sărbătorii zilei de 24 ianuarie”, afirmă Alexandru Muraru, într-un comunicat de presă, conform News.ro.

Potrivit lui Muraru, a ajuns o tradiţie la Iaşi ca evenimentele solemne din Piaţa Unirii să fie marcate de incidente provocate de membri ai partidelor extremiste.

”Misiunea lor este de a deturna manifestările într-un circ grotesc, fără nicio legătură cu însemnătatea istorică a acestei zile, într-un protest organizat de AUR şi liderul George Simion, dar şi cu participarea membrilor SOS şi POT. Aceştia, inclusiv Călin Georgescu, sunt direct responsabili de protestul îndreptat la adresa Bisericii, fiind o premieră absolută ca slujba religioasă care omagiază şi comemorează eroii Unirii să fie murdărită astfel”, a precizat Alexandru Muraru.

El adaugă că lozinci precum „Ieşi afară, javră ordinară” strigate pe parcursul ceremoniei religioase, urmate de înjurături la depunerea coroanelor la statuia lui Alexandru Ioan Cuza şi huiduielile extremiştilor inclusiv în momentul citirii „Proclamaţiei de unire de la 1861” reprezintă un afront adus memoriei celor care au înfăptuit acest moment istoric şi înaintaşilor care au apărat cu viaţa idealul Unirii Principatelor Române.

”Reiterez faptul că ceremoniile care au avut loc astăzi în Piaţa Unirii nu au avut caracter politic şi au fost lipsite de discursuri din partea spectrului politic şi administrativ. De aceea, se nasc câteva întrebări fireşti. De ce a fost nevoie ca sute de membri ai partidului extremist AUR să fie aduşi la Iaşi pentru a deturna o ceremonie religioasă şi festivă? De ce Unirea Principatelor Române a devenit o sărbătoare a dezbinării şi a urii? Cui serveşte toată această demonstraţie? Răspunsurile sunt în discursurile extremistului George Simion şi rusofilului Călin Georgescu, aceşti falşi patrioţi care stau în spatele tuturor momentelor care au umbrit ceremoniile de astăzi din Piaţa Unirii”, a adăugat Alexandru Muraru.

Context

Liderii politici ieşeni PNL şi PSD au fost huiduiţi când au venit în Piaţa Unirii din municipiu pentru a participa la manifestările oficiale organizate de Ziua Unirii Principatelor Române. Fluierături s-au auzit inclusiv în timpul slujbei religioase, unul dintre preoţi făcând apel la cei prezenţi să facă linişte.

Printre politicienii locali care au sosit primii în piaţă s-au numărat primarul Iaşiului, Mihai Chirica, dar şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Marius Dangă, ambii membri PNL, aceştia fiind huiduiţi de mulţime. Şi reprezentanţii PSD Iaşi au fost întâmpinaţi cu fluierături în momentul în care au ajuns în Piaţa Unirii.

Oamenii au strigat printre altele ”Hoţii, Hoţii”, ”Trădătorii” şi ”Georgescu preşedinte”. Mulţi dintre protestatari sunt membri AUR care în cursul dimineţii au participat la Marşul Unirii.

În piaţă s-au aflat şi reprezentanţi ai unor asociaţii civice ieşene pro-autostradă. Aceştia au venit cu bannere pe care scrie ”Stop discriminării Moldovei” şi ”Regionalism, nu legionarism”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google