Împărțirea sferelor de influență: Rusia și China nu aspiră la 'conducerea întregii lumi'

Autor:  Florin Pușcaș

Publicat:  18-09-2022

Actualizat:  18-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Federația Rusă și China nu candidează la conducerea întregii lumi, alte țări având o astfel de înclinaţie, a declarat, duminică, secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, vorbind la postul de televiziune "Rossia-1", relatează Rador.

„Îndeplinindu-şi relațiile lor bilaterale, Rusia și China nu aspiră la conducerea întregii lumi. Știm că alte țări au o astfel de înclinaţie" - a declarat Peskov în fragmentul interviului cu jurnalistul Pavel Zarubin, transmis de programul "Moscova. Kremlin. Putin".

Reprezentantul Kremlinului a atras atenția și asupra "asemănării absolute în atitudine [a Rusiei și Chinei] față de diferite tipuri de acțiuni provocatoare, a căror sursă este Statele Unite ale Americii". Moscova și Beijingul sunt unanime în evaluarea "inadmisibilității unui astfel de comportament destabilizator" - a adăugat el.

Context

Menţionăm că, liderii Rusiei şi Chinei, Vladimir Putin și Xi Jinping, s-au întâlnit, săptămâna trecută, în marginea summitului Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) de la Samarkand. Aceştia au purtat convorbiri bilaterale, au discutat într-un format trilateral cu președintele Mongoliei și au participat la o reuniune a Consiliului șefilor de stat al OCS. După cum a anunţat ulterior consilierul liderului rus, Iuri Uşakov, toate problemele majore au fost discutate în timpul întâlnirilor. Xi Jinping a subliniat că China este pregătită să colaboreze cu Rusia și să ofere sprijin reciproc în problemele care vizează interesele cheie ale celuilalt.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele amai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google