România dă o lovitură de proporții în Europa: Planul deja a fost pus în mișcare, anunță ministrul Energiei

Autor:  Meilă Emilia-Alexandra

Publicat:  12-03-2025

Actualizat:  12-03-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  media.pnl.ro

România este mai aproape ca niciodată de obiectivul de a deveni un furnizor de securitate energetică pentru Uniunea Europeană iar interesul tot mai mare al statelor din regiune faţă de ţară, ca principal producător de gaze din Uniunea Europeană, este doar unul dintre elementele care confirmă acest nou rol, consideră ministrul Energiei, Sebastian Burduja, potrivit Agerpres.

"La Euro Industry Summit 2025 am vorbit despre rolul istoric pe care România începe să şi-l asume tot mai mult: acela de furnizor de securitate energetică pentru statele Uniunii Europene. Treptat, trecem de la un obiectiv fixat odată cu preluarea mandatului la Ministerul Energiei la operaţionalizarea sa efectivă. Interesul tot mai mare al statelor din regiune faţă de România, ca principal producător de gaze din Uniunea Europeană - statut care va fi consolidat puternic prin realizarea proiectului Neptun Deep - este doar unul dintre elementele care confirmă acest nou rol pe care începem să îl jucăm. Astăzi, România este mai aproape ca niciodată de obiectivul de a deveni un furnizor de securitate energetică pentru Uniunea Europeană", a scris, miercuri, ministrul Energiei, pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că România nu şi-a propus să abandoneze procesul de tranziţie energetică, considerând, însă, că pragmatismul este important în tot acest proces.

"Am discutat, totodată, şi despre eforturile pe care le-am făcut la Ministerul Energiei în domeniul energiei regenerabile. Reamintesc - peste 14 miliarde de euro fonduri nerambursabile au fost atrase pentru proiecte destinate producţiei de energie din surse regenerabile şi dezvoltării infrastructurii aferente, precum baterii sau panouri fotovoltaice, plus modernizarea transportului şi distribuţiei energiei electrice şi gazelor naturale. România nu şi-a propus în vreun fel să abandoneze procesul de tranziţie energetică, dar, repet, este important ca atât noi, cât şi Uniunea Europeană, să dăm dovadă de pragmatism în tot acest proces. Tranziţia energetică nu trebuie să fie opusă recâştigării competitivităţii Uniunii Europene", a arătat Sebastian Burduja.

El a reafirmat că trebuie dezvoltate resursele pe care le avem în prezent, de la capacităţi de producţie la infrastructura de transport şi stocare. În context, ministrul Energiei a precizat că România şi-a consolidat rolul de hub energetic regional prin finalizarea gazoductelor BRUA şi Ungheni-Chişinău, modernizarea interconectărilor şi avansarea lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podişor.

"Această infrastructură strategică ne permite să asigurăm aprovizionarea cu gaze din surse diversificate, atât pentru consumul intern, cât şi pentru statele vecine, inclusiv Republica Moldova. România are avantajul unor resurse diverse - gaz, hidro, nuclear, eolian, solar - iar strategia noastră este să valorificăm acest mix pentru securitate energetică şi preţuri competitive. Am fost şi suntem fermi în renegocierea calendarului de eliminare a cărbunelui din producţia internă. România nu îşi poate permite să închidă capacităţi de producţie fără a pune ceva în loc. Am deschis deja discuţii la nivel european pentru a obţine o prelungire a termenelor, iar eforturile noastre continuă pentru ca poziţia României să fie susţinută şi acceptată. România trebuie să fie un pilon al securităţii energetice europene. Securitatea energetică este, de fapt, o componentă-cheie a securităţii europene. Nu poţi avea competitivitate fără acces la energie la preţuri normale. Nu poţi avea economii puternice fără competitivitate. Nu poţi investi în apărare fără economii naţionale puternice, care să susţină acest efort", a mai scris Burduja.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google