PSG, învinsă la scor, dar președintele rămâne optimist: Această înfrângere este bună pentru noi în perspectiva sezonului viitor

Autor:  Diana Pană

Publicat:  14-07-2025

Actualizat:  14-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Meczyki.pl

Preşedintele Nasser Al-Khelaïfi nu şi-a ascuns dezamăgirea după înfrângerea cu 3-0 a PSG-ului „său” în finala Cupei Mondiale a Cluburilor, duminică, lângă New York, conform news.ro.

Cu toate acestea, preşedintele parizian a fost reticent în a-şi critica jucătorii, preferând în schimb să se uite înapoi la un sezon extraordinar în care clubul a câştigâat patru trofee, inclusiv primul titlu al Ligii Campionilor din istoria sa împotriva lui Inter la sfârşitul lunii mai.

"Suntem foarte mândri de acest sezon.. Am vrut să câştigăm această Cupă Mondială a Cluburilor, dar acesta este fotbalul, este dificil, jucătorii au dat totul, dar au fost obosiţi", a declarat el, în zona mixtă, referindu-se la ”un sezon extraordinar, cel mai bun din istoria clubului. Sunt mândru de jucători, de antrenor, de staff, de Luis Campos şi de fanii care au fost aici la New York. Ar trebui să fim mândri"

"Această înfrângere este bună pentru noi în perspectiva sezonului viitor. Trebuie să fim umili. Suntem dezamăgiţi. Acum jucătorii au nevoie de o vacanţă pentru a se odihni, dar a fost un sezon extraordinar.", a mai spus Al-Khelaifi.

Echipa PSG se va reuni la 4 august.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google