Protest al sindicaliştilor din comerţ pentru drepturile angajaţilor unui lanţ de magazine

Autor:  A. Dumitrescu, Redactor

Publicat:  25-03-2014

Actualizat:  25-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro



Împărțiți în două grupuri, protestatarii fluieră din vuvuzele și scandează lozinci, cum ar fi: 'În Auchan, sindicat!'.

'La acțiunea de azi (marți — n. r.) participă peste 200 de membri ai Federației Sindicatelor din Comerț, care lucrează atât în București, cât și în orașe precum Brăila, Galați, Brașov sau Ploiești. Principalele noastre revendicări se referă la recunoașterea oficială a Sindicatului Național Realitatea, dar și la respectarea dreptului angajaților Auchan de a adera la sindicat. În urma preluării companiei Real Hypermarket, conducerea Auchan a făcut presiuni asupra membrilor de sindicat pentru a se retrage din gruparea sindicală, astfel încât Sindicatul Național Realitatea să nu mai beneficieze de recunoaștere oficială', a declarat președintele Federației Sindicatelor din Comerț, Vasile Gogescu.

Potrivit acestuia, acțiunea de stradă se va încheia la ora 10,00, urmând ca în cursul lunii aprilie să fie organizate alte manifestări de protest, inclusiv cu sprijin internațional, din partea sindicatului Auchan de la Budapesta (Ungaria).

Agerpres

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google