Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis: 'Criza climatică reprezintă una dintre principalele cauze ale amplorii incendiilor de vegetaţie'
Sursă foto: tmgrup.com.tr
Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis vede criza climatică drept una dintre principalele cauze ale incendiilor forestiere devastatoare din ţara sa, relatează dpa.
"Subliniez că nu este vorba despre schimbare climatică, este o criză climatică. Şi noi ca ţară suntem parte din asta", a spus el în cadrul unei conferinţe de presă de la Atena de joi.
Incendiile au fost favorizate de un val de căldură de zece zile care a lăsat ţara într-o secetă completă, a spus el, pledând ca problema mediului să fie transformată într-o prioritate naţională, scrie Agerpres.ro.
Mitsotakis a subliniat că incendiile nu sunt o problemă grecească, ci una mediteraneeană şi globală. "Uitaţi-vă la ce se întâmplă în Italia şi în alte ţări", afirmat el.
El a anunţat că la viitorul summit al ţărilor mediteraneene va explora posibilitatea cooperării în combaterea incendiilor şi le-a mulţumit în mod explicit celor 24 de ţări care au trimis pompieri pentru ajutorul lor internaţional.
Este necesar să gândim într-un nou mod, a spus Mitsotakis. De exemplu, ar fi posibil să cumpărăm avioane pentru stingerea incendiilor împreună cu Australia. Acestea ar putea fi folosite în Grecia în timpul iernii australiene, când este vară în Europa.
De asemenea, au existat unele incendieri, a mai spus Mitsotakis. Totuşi, nu există dovezi concrete privind incendieri organizate până acum, a precizat el, adăugând că are încredere în investigaţiile în desfăşurare.
În jur de 20 de persoane suspectate de incendieri au fost arestate în Grecia în ultimele zece zile, dar nu au putut fi stabilite legături între ele.
Mitsotakis a respins teoriile de pe reţelele sociale că industria eoliană se află în spatele incendiilor. "Turbinele eoliene pot fi construite şi în zone împădurite, nu trebuie să arzi pădurea pentru ele", a subliniat el.
Ploile din cursul nopţii au ajutat semnificativ la lupta împotriva incendiilor de pădure din Grecia, au declarat joi oficiali eleni.
Multe incendii au fost stinse în Evia, a doua cea mai mare insulă după Creta, şi în peninsula sudică Pelopones, potrivit ziariştilor de la faţa locului, în timp ce primarii au declarat pentru postul naţional de radio că situaţia este mult mai bună.
Primele picături de ploaie au fost primite de localnici cu un concert de claxoane, potrivit canalului Skai.
Seceta a fost principala cauză a incendiilor devastatoare, care au distrus peste 90.000 de hectare de pădure şi de teren arabil, precum şi mii de case, potrivit estimărilor iniţiale. De asemenea, în incendii au murit nenumărate animale.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează