Premiul Ingeborg Bachmann, câștigat de autoarea austriacă Natascha Gangl
Sursă foto: Freepik
Natascha Gangl a primit duminică prestigiosul premiu Ingeborg Bachmann la Festivalul Literaturii Germane organizat în oraşul Klagenfurt din sudul Austriei, fiind aleasă de juriu dintr-un număr de 14 nominalizaţi, transmite DPA.
Autoarea austriacă a câştigat premiul de 25.000 de euro pentru lucrarea sa poetică "DA STA" (Piatra), în care urmăreşte o crimă nazistă produsă spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în oraşul său de origine, din apropiere de frontiera cu Slovenia.
În discursul său, unul dintre membrii juriului, Brigitte Schwens-Harrant, descrie această lucrare drept "un text cu o formulare incredibil de precisă".
Natascha Gangl ridică întrebări cu privire la amintire şi uitare bazate în jurul unei pietre memoriale private ridicate în amintirea evreilor împuşcaţi de nazişti. Cea mai mare parte a lucrării sale literare este aranjată sub forma unui poem.
Juriul a remarcat modul în care autoarea foloseşte limba şi atmosfera pe care o creează, apelând la pasaje în dialect şi la observaţii precise ale naturii, conform Agerpres.
Autoarea îşi împarte în prezent timpul între Viena şi regiunea sa nativă din Styria, după ani petrecuţi în Mexic şi Spania. Natascha Gangl scrie proză, eseuri şi dialoguri.
În cadrul aceluiaşi festival, autorul rus de limbă germană Boris Schumatsky a primit premiul Deutschlandfunk în valoare de 12.500 de euro pentru lucrarea sa literară în care descrie imposibilitatea de a se întoarce la casa sa din Moscova.
Premiul principal al festivalului este acordat de municipalitatea din Klagenfurt în memoria poetei austriece Ingeborg Bachmann (1926-1973)
Explorează subiectul
Articole Similare
dadsadsa
test 2 31 aug la 21.19
FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare
Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards
Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj
WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii
VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'
Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească
Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'
Comentează