Pregătirea atacului asupra Iranului: Israelul ar fi lovit un radar sirian înaintea exploziilor de la Isfahan

Autor:  Florin Pușcaș

Publicat:  19-04-2024

Actualizat:  19-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  captura Twitter

Israelul a efectuat un atac cu rachetă vizând o unitate de apărare aeriană în sudul Siriei şi a cauzat pagube, a anunţat vineri într-un comunicat armata siriană, citată de agenţia oficială siriană de presă Sana, relatează The Associated Press, potrivit news.ro.

Atacul a avariat un radar al forţelor guvernamentale, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), un ONG cu sediul în marea Britanie.

Era neclar dacă atacul s-a soldat cu victime, potrivit SOHR.

Potrivit directorului SOHR Rami Abdurrahman, şase avioane israeliene de vânătoare au pătruns în spaţiul aerian sirian şi au zburat către est şi au fost depistate pe radar.

Avioanele israeliene de vânătoare au fost obsevate pe radar vineri dimineaţa, în timp ce explozii şi zgomot de dronă erau semnalate la o importantă bază aeriană şi o instalaţie nucleară în Iran.

Zona respectivă din Siria se află imediat la vest de Isfahan, la aproximativ 1.500 de kilometri est de Isarel.

Televiziunea de stat iraniană a anunţat că toate instalaţiile nucleare din zona Isfahan erau ”complet sigure”.

Agenţia Internţaională a Energiei Atomice (AIEA) a anunţat, la rândul său, că ”nu există nicio pagubă la instalaţiile nucleare ale Iranului”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele amai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google