Prefectura Bacău a anunțat că restaurantele și cafenelele vor rămâne închise doar în 4 localități din județ

Autor:  Ioana Necula, Redactor

Publicat:  01-09-2020

Actualizat:  02-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto:  facebook.com

Prefectura Bacău a anunțat că restaurantele și cafenelele vor rămâne închise doar în 4 localități din județ, nu în 8 așa cum anunțase anterior. Unele localități au fost scoase din listă, întrucât cazurile înregistrate sunt în centre rezidențiale, unde persoanele sunt izolate, potrivit Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Bacău, restricționarea activității unor operatori economici se va aplica în patru unități administrativ-teritoriale.

„Aceasta se aplica în 4 UAT-uri și nu în 8 UAT-uri, întrucât au fost scoase din analize centrele rezidențiale în care sunt cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19, aceste persoane fiind izolate și situația acestora este sub control, neprezentând un pericol de îmbolvăvire pentru întreaga comunitate. Astefl, Hotărârea nr. 21 a CJSU se aplica in 4 UAT-uri: orașul Tg. Ocna, Mănăstirea Cașin, Măgura, Tamași”, se arată în comunicat.

Citește și: Dorel Căprar, pretinsul 'PROPRIETAR' al posturilor publice vacante din județ, aspiră la fotoliul primăriei Arad - Lista completă a candidaților pentru arădeni

Anterior, reprezentanții Prefecturii au anunțat că „se restricţionează activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, pe teritoriul a 8 unități administrativ-teritoriale (UAT): Municipiul Bacău; Municipiul Moinești; Orașul Comănești; Orașul Târgu Ocna; Comuna Târgu Trotuș; Comuna Măgura; Comuna Mănăstirea Cașin; Comuna Tamași”.

Conform Prefecturii Bacău, în localitățile vizate de decizia CJSU incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 de locuitori.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google