Precipitaţii abundente în zona de munte din Buzău în ultimele 12 de ore
Sursă foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei
Precipitaţii abundente, cuprinse între 30 şi 40 de litri pe metru pătrat, au fost înregistrate în zona de deal şi de munte a judeţului Buzău în ultimele 12 ore, anunţă Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa.
'Precipitaţiile sunt importante cantitativ. Între ora 20,00 şi ora 6,00, la staţia Măgura a fost înregistrată o cantitate de 39,3 litri/mp, la staţia Chiojdu - 34,7 litri/mp iar la staţia Costomiru - 34,2 litri/mp", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa, Mariana Lăcătuş.
Potrivit sursei citate, nu au fost înregistrate scurgeri de pe versanţi şi nici depăşiri ale cotelor de atenţie. "Ploaia s-a transformat în ninsoare, ninge în continuare, efectele urmând să apară abia după topirea zăpezii", a mai declarat Mariana Lăcătuş.
Afluenţii râului Buzău, aferenţi sectorului aval staţiei hidrometrice Nehoiu din judeţul Buzău, se află sub avertizate Cod portocaliu de inundaţii până joi, la ora 18,00, iar râurile din 10 bazine hidrografice din zona Munteniei, Moldovei şi Dobrogei se vor afla sub Cod galben de inundaţii până vineri după-amiază.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează