Piedone, după ce au apărut filmări cu șobolani în Gara de Nord: 'Cer public demisia persoanelor responsabile'
Sursă foto: replicaonline.ro
Fostul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și fost primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a lansat un nou atac public la adresa autorităților după ce a postat o filmare în care se văd șobolani circulând prin Gara de Nord din București. Într-o postare pe Facebook, Piedone cere demisia celor responsabili de administrarea celui mai important nod feroviar din România și îi solicită ministrului Transporturilor să ia măsuri urgente.
„Cer public demisia persoanelor responsabile, cer public ministrului Transporturilor să îi demită pe toți cei responsabili, cu atribuții de administrare și control asupra obiectivului emblematic al României, Gara de Nord. Această clădire nu este doar o simplă gară, este un monument de patrimoniu istoric al României și al Bucureștiului”, a scris Piedone.
Potrivit fostului edil, responsabilitatea pentru igiena și deratizarea incintei aparține Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, prin Sucursala Regională CF București. Chiriașii din gară, respectiv magazinele, fast-food-urile și alte unități comerciale, au obligația de a respecta normele de igienă și de a deratiza spațiile pe care le folosesc, în conformitate cu legislația europeană.
Pe de altă parte, exteriorul gării intră în atribuțiile Primăriei Capitalei, prin Compania Municipală Eco Igienizare București, despre care Piedone susține că „își face treaba onorabil”.
Fostul șef ANPC a prezentat și cadrul legal prin care instituțiile statului pot interveni și sancționa lipsa măsurilor de igienă:
- DSP București poate aplica amenzi între 3.000 și 10.000 de lei și poate dispune suspendarea activității până la remedierea problemelor.
- DSVSA și ANSVSA pot închide unități alimentare și aplica sancțiuni pe baza normelor europene și naționale privind igiena alimentară.
- ANPC are competența de a opri temporar activitatea spațiilor comerciale și de a amenda operatorii între 2.000 și 30.000 de lei în caz de infestare cu rozătoare.
Piedone afirmă că răspunderea se întinde de la nivelul managementului stației București Nord și până la conducerea centrală a CFR SA, dacă situația este una sistemică. El atrage atenția că lipsa deratizării și a măsurilor de igienă nu reprezintă doar o problemă de imagine pentru România, ci și un risc direct pentru sănătatea publică.
„Gara de Nord este poarta de intrare în Capitală pentru sute de mii de oameni. Ceea ce am filmat și arătat nu este o întâmplare, ci o consecință a nepăsării. Nu putem tolera așa ceva într-un spațiu public care ar trebui să fie un simbol al României”, a mai transmis Piedone.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează