Peste 200 de teste privind consumul de droguri, efectuate în acest an la noul aparat de la SJU Satu Mare
Sursă foto: Prosalvita
Peste 200 de teste privind consumul de droguri au fost efectuate în acest an la noul aparat de la Spitalul Judeţean de Urgenţe Satu Mare, marea majoritate fiind pozitive la cannabis, cocaina sau cristale, informează, joi, unitatea spitalicească, conform Agerpres.
Potrivit sursei citate, laboratorul de toxicologie medico-legală din cadrul Serviciului de Medicină Legală dispune, de la sfârşitul anului 2024, de un aparat ultraperformant care poate depista rapid şi precis consumul de droguri şi alte substanţe toxice. Datorită acestei investiţii, numărul solicitărilor către laborator a crescut semnificativ.
"De la începutul anului 2025 şi până în prezent, au fost analizate 233 de probe, dintre care 175 au ieşit pozitive pentru consumul de droguri. Substanţele identificate cel mai frecvent au fost cannabis, cocaină, catinone (aşa-zisul drog cristal) şi canabinoizi. Majoritatea probelor, aproximativ 80%, sunt solicitate de Poliţia Rutieră Satu Mare, pentru testarea şoferilor. Restul solicitărilor vin de la persoane fizice, în special părinţi care doresc să verifice dacă există suspiciuni de consum în rândul copiilor. În plus, datorită performanţelor aparaturii, laboratorul primeşte solicitări şi de la Poliţia Rutieră Maramureş. Cele mai multe teste sunt solicitate în perioada de vară, în special începând cu luna august, precum şi înainte de sărbători sau evenimente culturale, când se urmăreşte prevenirea incidentelor cauzate de consumul de substanţe interzise", precizează sursa citată.
Aparatul poate detecta într-o singură analiză până la 250 de substanţe diferite. Deşi procesul este complex, rezultatele sunt disponibile, de regulă, în doar trei ore, mult mai rapid decât termenul maxim legal de 72 de ore. Rezultatele obţinute pot fi utilizate ca probe în instanţă.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 31 aug 21.13 min
test 2 31 aug la 21.19
test 1 seot
test 2 8 dec 2025
Un raport Eurostat dezvăluie o problemă extrem de gravă a României: Este una dintre cele mai afectate țări din Europa
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
S-a aflat ce ne 'îmbătrânește' inima: Totul pleacă din farfurie. Aceste alimente efectiv o 'torturează', abia mai reușește săraca să bată - spun specialiștii
O boală frecventă a copilăriei are un efect total neașteptat pe termen lung: Generează probleme inclusiv în viața de adult
Acces mai rapid la tratament: Cabinet de Boli Infecțioase, înființat la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași
Experți: Primele orientări standardizate pentru gestionarea bolilor inflamatorii intestinale în sarcină
Model în Sănătate: 'Vindecarea începe atunci când sufletul își recapătă liniștea și speranța' - Alina Ion, fondatoarea Spitalului 'Sfântul Sava cel Sfințit'
Comentează