Peste 150.000 de euro despăgubiri pentru un tânăr care a stat la închisoare nevinovat timp de doi ani, în Italia
Sursă foto: freepik.com
A stat aproape doi ani în închisoare, deși era nevinovat. Dar nu a lăsat acest lucru nepedepsit și a fost despăgubit cu peste 157.000 de euro pentru această nedreptate.
Un tânăr de 24 de ani a primit despăgubiri de peste 150.000 de euro pentru perioada petrecută pe nedrept în închisoare: a fost închis aproape doi ani.
Vineri, 8 noiembrie, a fost anunțată despăgubirea de aproximativ 158.000 de euro acordată unui cetățean egiptean în vârstă de 24 de ani, care a fost privat de libertate în mod abuziv. Acesta fusese închis sub acuzația de răpire, tentativă de extorcare și agresiune, după ce ar fi lovit - conform acuzațiilor - un conațional cu o bară de fier.
Tânărul fusese arestat în mai 2021, iar inițial a fost condamnat de prima instanță la șase ani și șase luni de închisoare, petrecând în total 669 de zile, adică un an și zece luni, după gratii. Pe 22 martie 2023, însă, Curtea de Apel l-a achitat în totalitate, constatând că „fapta nu a existat” și că el nu a comis acele acțiuni. Judecătorii au dispus eliberarea sa imediată.
Despăgubirea i-a fost acordată acum de Curtea de Apel din Milano, secția a cincea, ca reparație pentru detenția nejustificată, suma primită fiind de 157.763,58 euro – echivalentul a 235,82 euro pentru fiecare zi de detenție. Judecătorii au acceptat astfel parțial cererea apărării, care solicitase 250.000 de euro, incluzând și daune morale, potrivit FanPage.
Acesta este primul caz de despăgubire încheiat definitiv. Alți patru tineri, tot cetățeni egipteni, care au fost de asemenea închiși pe nedrept în aceeași cauză, au cerut despăgubiri similare, dar în cazul lor nu s-a ajuns încă la o decizie finală.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează