Partide create artificial

Partidul politic acționează programatic, conștient și organizat. Spre deosebire de momentul apariției partidului, când acesta era constituit pentru a servi anumitor interese personale și avea un caracter efemer, acum el este constituit ca o organizație durabilă, a cărei speranța de viață politică să fie superioară celei a conducătorilor săi.

Pe scena politică din România ultimului deceniu avem, în mare, două partide mamut, PSD și PNL, precum avem, de asemenea, alte partide și partidulețe care au orbitat și/sau au rupt din cele două, din varii motive. Vom vedea în cele ce urmează care sunt cele trei mari fundații pe baza cărora s-au dezvoltat aceste mici partide și vom vorbi despre succesul/lipsa de succes a acestora.

Construirea de majorități:

În România ultimilor ani vedem cum o largă varietate pe scena politică nu este îndreptățită prin vot, ci mai degrabă este obținută artificial, prin planuri și scenarii realizate abia după trecerea alegerilor. Astfel, în mulțimea partidelor apărute cu scopul de constituire de majorități regăsim UNPR și ALDE, partide cărora le putem atribui denumirea de „partide balama,” ambele servind scopului PSD de a păstra majoritatea în cele două Camere ale Parlamentului.

Problema cu astfel de partide este că își pot crea cu greu o identitate proprie. Participarea la alegeri în alianțe nu lasă loc acestora să crească și să se identifice personal în fața alegătorilor. Tocmai din acest motiv, greutatea adevărată a acestora este dată în Parlament și nu la urne.

Stiripesurse.ro

Donald Trump, la un pas de a ataca Iranul: „Mai aveam o oră”

Stiripesurse.ro

VIDEO Semnal din PNL pentru Nicușor Dan în actuala criză: „Să înțeleagă care sunt jocurile politice”

Rupturi:

În urma neînțelegerilor dintre lideri și a dorinței de a urma un drum propriu, în categoria „Rupturi” regăsim partide ca PLD-ul lui Theodor Stolojan, PMP-ul Elenei Udrea, PLR-ul lui Tăriceanu, PDS-ul lui Marian Vanghelie și PRU cu Bogdan Diaconu, care prin racolările sale ține în ultima săptămână prima pagină a publicațiilor politice.

Cel mai adesea, astfel de partide create în urma unor rupturi nu au o speranță de viață mare, eșuând lamentabil la scurt timp după sciziune. Pentru a rămâne în viață, majoritatea acestor partide s-au trezit nevoite ca la scurt timp să apeleze la alte și alte tertipuri politice precum alianțe și fuziuni, putând aminti aici PLR-ul lui Tăriceanu care a fuzionat cu PC-ul condus de Daniel Constantin. Obținerea unei oarecare greutăți politice nu se obține doar prin alianțe și fuziuni ci și prin racolarea de parlamentari, variantă la care a apelat Bogdan Diaconu cu al său PRU.

Lideri providențiali:

O a treia mare fundație pe baza căreia au prins viață noi partide și partidulețe este aceea a prezenței unui lider providențial. În această mulțime identificăm partide ca FC, cu al său lider Mihai Răzvan Ungureanu, Noua Republică cu Mihai Neamțu, PPDD și Dan Diaconescu, M10 cu Monica Macovei, ALDE cu Tăriceanu și, cel mai nou, Alianța Noastră cu al său Marian Munteanu.

Într-o sistem democratic este mult mai greu de conturat imaginea unui lider salvator. Desigur că încercări de acest gen au exista și probabil vor continua să existe, dar observăm că în spatele perdelei de fum se ascund doar niște forme fără fond. Singurul partid cu lider providențial care continuă să existe și să conteze în calculele politice este ALDE, dar acest lucru se datorează mai degrabă faptului că partidul face parte și din mulțimea celor care crează și consolidează majorități, decât a faptului că există un lider salvator. Mitul utilității unui astfel de lider în zilele noastre este spulberat și de către majoritatea analiștilor politici, care declară că profilul unui votant ALDE este greu de identificat, acest lucru datorându-se, după cum spuneam mai devreme, formelor atent create, dar lipsite de fond.

O categorie separată merită creată pentru menționarea USR. Acest partid, apărut cum le place liderilor săi să spună, din mijlocul societății civile, beneficiază la prima vedere de liderul providențial, însă nu în sensul clasic al denumirii. Nicușor Dan nu încearcă să salveze România „pe persoană fizică”, ci mai degrabă prin crearea impresiei unei armate de mici salvatori în spatele său, prea civici ca să se autointituleze politicieni dar prea dornici să ofere o schimbare din interior, pentru a rămâne în zona civică.