OMV Petrom a înregistrat un profit net de un miliard de lei, în primul semestru, în scădere cu 24%

Autor:  Liana Ganea

Publicat:  30-04-2025

Actualizat:  30-04-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Adam Radosavljevic / Alamy / Profimedia

OMV Petrom a încheiat primul trimestru al acestui an cu un profit net de 1,07 miliarde lei, în scădere cu 24% faţă de cel obţinut în perioada similară din 2024, conform datelor transmise, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti.


Rezultatul din exploatare CCA excluzând elemente speciale a fost de 1,3 miliarde lei, mai mic cu 29%, reflectând performanţa operaţională solidă şi preţuri mai mari ale gazelor naturale, contrabalansate de scăderea preţurilor la ţiţei şi a marjelor de rafinare, precum şi de modificările de reglementare.

"În primul trimestru al anului, am avut o performanţă operaţională solidă. Producţia de hidrocarburi a înregistrat cel mai mic declin din primul trimestru al ultimilor cinci ani, iar ratele de utilizare ale rafinăriei şi centralei noastre electrice au fost ridicate. Rezultatul nostru din exploatare excluzând elementele speciale a scăzut cu 29% comparativ cu primul trimestru din 2024, ajungând la 1,3 miliarde lei. Acesta a fost obţinut în contextul scăderii preţului ţiţeiului şi a marjelor de rafinare, precum şi al reglementărilor de pe piaţa de gaze naturale şi energie electrică, care au dus la un rezultat negativ al segmentului G&E pentru al doilea trimestru consecutiv. OMV Petrom continuă să fie un partener strategic pentru economia românească, prin contribuţii la bugetul de stat de 3,8 miliarde lei, în creştere cu 18%", a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom, citată într-un comunicat al companiei, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, investiţiile s-au ridicat la 1,4 miliarde lei, cu 44% mai mari în trimestrul I 2025 comparativ cu T1/2024, în principal datorită proiectului Neptun Deep.

"Aceste investiţii au susţinut progresul Strategiei noastre pentru 2030, prin care dezvoltăm un mix energetic echilibrat de petrol, gaze naturale şi energie electrica din surse regenerabile, contribuind la securitatea energetică a ţării. Privind înainte, vom capitaliza poziţia noastră financiară puternică şi modelul de afaceri integrat, pregătind investiţii record in 2025, de 8 miliarde de lei, un plan ambiţios care necesită un cadru de reglementare şi fiscal predictibil şi competitiv", a punctat Christina Verchere.

În sectorul de Explorare şi Producţie, rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale a fost de 827 milioane lei, faţă de 728 milioane lei în primul trimestru din 2024, reflectând în principal creşterea preţurilor gazelor naturale.

Producţia a scăzut cu 3,7%, cel mai mic declin înregistrat în ultimii 5 ani în primul trimestru, iar costul de producţie a crescut cu 7%, la 17 dolari/bep, ca urmare diminuării producţiei disponibile pentru vânzare şi a costurilor mai mari.

Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost, pe partea de Rafinare şi Marketing de 395 milioane lei, faţă de 484 milioane lei în T1/24, în principal din cauza reducerii marjei de rafinare, care a scăzut cu 35%, la 8,2 dolari/bbl. Rata de utilizare a rafinăriei s-a ridicat la 98% în T1/25, semnificativ peste media europeană.

În sectorul de Gaze şi Energie, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost de -86 milioane lei, comparativ cu 433 milioane lei în perioada similară din 2024, cadrul de reglementare continuând să influenţeze negativ rezultatul din activitatea de electricitate, potrivit reprezentanţilor companiei.

Vânzările totale de gaze au crescut la 13,1 TW, cu volume mai mari vândute către piaţa angro, în timp ce volumele utilizate de centrala electrică Brazi au scăzut. Producţia centralei electrice Brazi a fost de 1,2 TWh, reprezentând 9% din mixul de producţie al României.

În primul trimestru al acestui an, a început forajul de dezvoltare pentru proiectul Neptun Deep, avansând în acelaşi timp cu fabricarea echipamentelor şi construcţia staţiei de măsurare a gazelor naturale. Au continuat activităţile de marketing al gazelor naturale.

De asemenea, compania a demarat lucrările de construcţie la cea mai mare unitate de producţie de combustibil sustenabil pentru aviaţie (SAF) şi motorină regenerabilă (HVO) din Europa de Sud-Est, la rafinăria Petrobrazi şi a semnat contractele EPCC pentru 4 parcuri fotovoltaice care urmează să fie dezvoltate în parteneriat cu CE Oltenia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google