Nvidia: Nu vom trimite design-uri de procesoare grafice GPU în China, în pofida planurilor pentru un centru de cercetare la Shanghai

Autor:  Denisa Miron, Colaborator

Publicat:  17-05-2025

Actualizat:  17-05-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  jejim120 / Alamy / Profimedia

Nvidia a anunţat că nu va trimite în China planurile pentru procesoarele sale grafice (GPU), după apariţia unor informaţii potrivit cărora compania ar lucra la deschiderea unui centru de cercetare şi dezvoltare în Shanghai, în contextul noilor restricţii de export impuse de SUA, transmite CNBC citat de news.ro

 

”Nu trimitem niciun design de GPU în China pentru a fi modificat astfel încât să respecte controalele la export”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru CNBC.

Informaţia iniţială a fost publicată de Financial Times, care a relatat că CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, a discutat despre posibilul nou centru cu primarul Shanghaiului, Gong Zheng, în timpul unei vizite efectuate luna trecută. Potrivit surselor citate, centrul ar urma să analizeze modalităţi prin care Nvidia poate respecta restricţiile americane şi, în acelaşi timp, să răspundă cererii de pe piaţa locală. Producţia şi designul chipurilor vor rămâne însă în afara Chinei.

Producătorii de cipuri pentru inteligenţă artificială, precum Nvidia, se confruntă cu dificultăţi majore în relaţia cu China încă din 2022, când SUA a început să limiteze exporturile de tehnologii avansate pe fondul temerilor privind utilizarea militară a acestora.

Săptămâna trecută, administraţia Trump a anunţat că va înlocui restricţiile impuse în timpul mandatului lui Joe Biden cu ”o regulă mult mai simplă, care va elibera inovaţia americană şi va asigura dominaţia SUA în domeniul inteligenţei artificiale.”

Luna trecută, Nvidia a anunţat că va înregistra o pierdere de 5,5 miliarde de dolari din cauza restricţiilor legate de vânzarea GPU-urilor H20 în China şi alte pieţe.

Jensen Huang a subliniat anterior importanţa Chinei pentru Nvidia, fiind una dintre cele mai mari pieţe ale companiei după SUA, Singapore şi Taiwan. Într-un interviu recent pentru CNBC, Huang a estimat că piaţa AI din China ar putea ajunge la 50 de miliarde de dolari în următorii doi-trei ani.

”Trebuie doar să rămânem agili. Oricare ar fi politicile guvernului, noi vom sprijini ce este în interesul ţării noastre”, a declarat Huang.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google