Mutare diplomatică: Ucraina își va schimba ambasadorul din Statele Unite
Sursă foto: Dreamstime
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, a confirmat marți, că ambasadorul Ucrainei în Statele Unite, Oksana Markarova, va fi înlocuită în curând, în cadrul unei rotații extinse a diplomaților ucraineni, notează The Kyiv Independent, citat de Mediafax.
Anunțul venit din partea ministerului ucrainean vine în contextul unui amplu proces de reformare a corpului diplomatic al Ucrainei, lansat de președintele Volodimir Zelenski pentru a maximiza sprijinul militar și financiar din partea aliaților occidentali. Ministrul Sybiha a precizat că vor fi emise circa 20 de decrete pentru schimbări în conducerea ambasadelor, inclusiv în statele membre G7 și G20.
Markarova ocupă funcția de ambasador la Washington din aprilie 2021 și este apreciată drept una dintre cele mai eficiente figuri diplomatice ale Ucrainei, având un rol cheie în coordonarea sprijinului americane în primele luni ale războiului.
Anterior președintele Zelenski a discutat personal cu Donald Trump despre schimbarea ambasadorului, iar mai mulți oficiali importanți, precum premierul Denis Șmihal sau miniștrii Olha Stefanishyna, Rustem Umerov și Herman Halushchenko, figurează printre candidații potențiali.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează