Municipiul Bucureşti a depus 38 de proiecte în cadrul Programului 'Anghel Saligny' şi nu s-a aprobat niciunul

Autor:  Anca-Adriana Huza

Publicat:  17-10-2022

Actualizat:  17-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  gds.ro

Municipiul Bucureşti a depus 38 de proiecte în cadrul Programului "Anghel Saligny" şi nu s-a aprobat niciunul, însă Sectoarele 1, 2, 3, 4 şi 6 au primit 138 de milioane de lei, reiese dintr-o analiză a Expert Forum.

Conform studiului, în cazul a 1.557 de unităţi administrativ teritoriale a fost aprobat acelaşi număr de proiecte ca şi cel de propuneri înaintate către Ministerul Dezvoltării. În 310 cazuri au fost aprobate peste jumătate. Un număr de 1.196 de unităţi administrativ teritoriale au primit jumătate sau mai puţin din numărul proiectelor depuse, iar 10 unităţi administrativ teritoriale au primit mai puţin de 10%.

"Procentul cel mai mic se regăseşte la CJ Bistriţa Năsăud, care a primit unul din 27 proiecte. Municipiul Bucureşti a depus 38 de proiecte şi nu s-a aprobat niciunul, însă Sectoarele 1, 2, 3, 4 şi 6 au primit 138 de milioane de lei. Municipiul Craiova este localitatea care a avut cel mai mare succes la aprobarea proiectelor, 31 din 31 depuse, fiind urmat Slatina, Otopeni şi Târgu Secuiesc", se precizează într-un comunicat transmis luni de Expert Forum, potrivit Agerpres.

Un număr de 2.050 de unităţi administrativ teritoriale au primit un singur proiect, iar 782 câte două. Numărul maxim de proiecte aprobate este de 38 pentru municipiul Hunedoara.

"Alocarea de fonduri pare a fi relativ echilibrată politic, apropiată de rezultatele alegerilor din 2020. Astfel, PSD a primit 44% din fonduri, PNL 40%, iar UDMR aproape 7%. În majoritatea judeţelor, sumele aprobate pentru localităţi corespund cu procentele obţinute de partide la alegerile din 2020. Există câteva judeţe unde PSD (Bihor, Constanţa, Satu Mare, Vrancea) sau PNL (Cluj) par a avea o deviaţie mai mare comparativ cu rezultatele electorale, însă diferenţele sunt de sub 10%", constată Expert Forum.

Conform organizaţiei, au fost aprobate 4.604 dintre 7.545 de proiecte depuse, fără a include proiectele pentru sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi cele pentru judeţul Galaţi, pentru care nu au fost publicate încă datele. Comparativ, în PNDL au fost aprobate peste 11.600 de proiecte în valoare de peste 44 de miliarde lei.

"Proiectele aprobate valorează 50 de miliarde de lei, raportat la 137 de miliarde de lei, cât reprezintă suma totală solicitată. Valoarea medie a proiectelor a crescut semnificativ faţă de PNDL. Trei sferturi din fondurile aprobate vor merge spre comune, cu aproximativ 3% mai mult decât în cazul alocărilor din PNDL. Cele mai mari sume pe cap de locuitor au fost alocate unor localităţi care au o populaţie redusă, incluzând Brebu Nou, Bătrâna sau Pestişu Mic. Cele mai mici se regăsesc în sectoarele Bucureştiului, între 51 şi 77 de lei", relevă studiul.

Expert Forum menţionează că proiectul cu cel mai mare buget aprobat este implementat de un parteneriat CJ Bihor/Oradea - Inel rutier metropolitan Oradea, în valoare de 201 milioane de lei, iar cel mai mic valorează 58.488,73 lei, fiind implementat de comuna Finta din Hunedoara. Comparativ, cel mai mare proiect finanţat din PNDL a fost de 164 de milioane lei, în judeţul Satu Mare, iar cel mai mic de 1.200 lei la Putineiu (Giurgiu).

În cazul a 628 de unităţi administrativ teritoriale, sumele aprobate sunt identice cu cele solicitate.

Expert Forum a lansat Harta proiectelor finanţate prin Programul "Anghel Saligny", care reflectă propunerile făcute de către Primării şi Consilii judeţene şi aprobate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Harta şi baza de date, alături de mai multe statistici, sunt disponibile la adresa https://expertforum.ro/harta-proiecte-saligny.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google