Moșteanu, despre Steaua, clubul Armatei: Performanța nu trebuie să o faci pe bani publici

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  27-08-2025

Actualizat:  27-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Lucian Alecu / Alamy / Profimedia

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a vorbit, marți seara, despre planul pe care ministerul îl are cu clubul aflat în Liga a doua din 2021. El a spus că cine vrea să facă performanță nu trebuie să o faci pe bani publici, potrivit mediafax.

„Planul cu Steaua e unul absolut normal. Dacă vrei să faci performanță nu trebuie să o faci pe bani publici. Ar fi nedrept să o faci pe bani publici, să bagi foarte mulți bani publici într-o echipă care să se bată la titlu sau în cupele europene”, a spus Moșteanu, la Euronews.

Acesta a precizat că stadionul clubului Armatei a costat 100 milioane de euro, „jumătate de miliard de lei”.

Acesta a mai spus brandul Steaua „e frumos și e al Armatei și trebuie să rămână al Armatei, brandul și palmaresul”, dar e nevoie de o asociere.

„Lângă el trebuie să vină un investitor și să investească, pentru că e un business fotbalul. Investitorul trebuie să aibă și managementul echipei. Noi printr-un contract solid ne asigurăm că orice s-ar întâmpla nu se mai întâmpla ce s-a întâmplat în povestea veche cu Gigi Becali, adică brandul rămâne al Armatei. În cazul în care investitorul nu își respectă obligații, brandul rămâne al Armatei, el își vedede drum. Vom face asta. Acum ne uităm foarte atent la căile juridice. Nu sunt de acord să fie finanțată echipa de fotbal din bani publici. Și nu văd niciun sens să bagi banii într-un brand atât de frumos ca să fie primul în divizia a doua. Trebuie să fie primul în divizia întâi, dar pentru asta trebuie o finanțare solidă și un management privat”, a mai spus Ionuț Moșteanu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google