Mircea Fechet, despre combaterea ambroziei: Orice legislaţie bună trebuie să aibă măsuri de conformare, trebuie să aibă sancţiuni în măsura în care persoanele f
Sursă foto: stiripesurse.ro
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat joi despre combaterea ambroziei că orice legislaţie bună trebuie să aibă măsuri de conformare, trebuie să aibă sancţiuni în măsura în care persoanele fizice, proprietarii de terenuri, unităţile administrativ teritoriale nu se conformează. El a precizat că ”amenda trebuie să fie destul de mare cât să descurajeze şi suficient de mică cât să poată fi plătită”, potrivit news.ro.
Ministrul Mediului a declarat despre combaterea ambroziei că ”este adevărat că la capitolul legislaţie stăm foarte bine, fie că vorbim despre combaterea ambroziei, despre gestionarea deşeurilor”. ”La aplicarea legislaţiei mai avem încă probleme de rezolvat. Eu cred că orice legislaţie bună trebuie să aibă măsuri de conformare, trebuie să aibă sancţiuni în măsura în care persoanele fizice, proprietarii de terenuri, unităţile administrativ teritoriale nu se conformează, trebuie ca acele sancţiuni să fie puse în aplicare, pentru că avem amenzi şi la necolectarea separată a deşeurilor, în legislaţia de astăzi, doar că deocamdată anumite autorităţi nu le aplică”, a arătat Fechet.
Ministrul a continuat: ”Mă voi asigura personal ca în măsura în care aplicarea sancţiunilor se referă şi la ministerul Mediului sau la entităţi din subordinea ministerului, acestea să fie aplicate”.
Întrebat ce nu funcţionează în cazul ambroziei, Mircea Fechet a răspuns: ”Repet, fie nu sunt aplicate sancţiuni atunci când trebuie aplicate, fie nu sunt într-un cuantum suficient, probabil că funcţionează ca în materia sancţiunilor la condusul autoturismelor, dacă sancţiunea este suficient de mare, şi comportamentul şi conformarea creşte pe măsură ce sancţiunile sunt suficient de mari, sunt aplicate şi descurajează un anumit tip de comportament”.
”Amenda trebuie să fie destul de mare cât să descurajeze şi suficient de mică cât să poată fi plătită pentru că mai stăm prost la amenzi neîncasate de către statul român”, a arătat ministrul mediului.
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează