Ministrul rus de Externe pune 'tunurile' pe alegerile din România: 'Se întâmplă lucruri flagrante în domeniul electoral'
Sursă foto: europe1.fr
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-o şarjă critică la adresa Occidentului, a declarat, marţi, că „în ţări precum România se întâmplă lucruri flagrante în domeniul electoral”.
El a acuzat Occidentul că nu mai crede „în nimeni altcineva în afară de Satana” şi l-a acuzat că face totul pentru ca Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) să înceteze să existe. Lavrov a făcut această declaraţie după discuţii cu secretarul general al OSCE, Feridun Sinirlioglu, şi a invocat, într-o dispută mai largă cu privire la bugetul organizaţiei, problema organismului care monitorizează alegerile europene, ODIHR, acuzând că nu este imparţial.
„Printre concesiile pe care le-am făcut, semnând cifrele bugetare şi nepunându-le la îndoială, există subiecte care privesc Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE ODIHR - n.r.), care nu are criterii pentru funcţionarea sa, în ciuda faptului că am propus de aproape 20 de ani să convenim asupra unor astfel de principii. Occidentul răspunde cu un refuz categoric, spunând că acest birou este standardul de aur, deci orice vor să facă, să facă”, a spus Lavrov, relatează News.ro.
Potrivit ministrului rus de externe, cu ajutorul secretarilor generali şi al preşedinţilor anteriori, a fost stabilită o tradiţie prin care acest birou este format aproape în întregime din cetăţeni ai ţărilor NATO şi UE. „Şi ei determină în mod absolut voluntar formatul şi dimensiunea misiunilor de observare a alegerilor. Ei trimit două persoane undeva şi 300 de persoane altundeva. În primul rând, ei acordă atenţie aşa-numitelor ţări din est, în timp ce ţări precum România, de exemplu, unde se întâmplă lucruri flagrante în domeniul electoral, nu fac obiectul niciunei pretenţii”, a acuzat Lavrov.
Ce spune Kremlinul
Decizia autorităţilor române de a nu-i permite lui Călin Georgescu, câştigătorul votului anulat dintr-un motiv fals, să participe la alegerile prezidenţiale va delegitima procesul electoral din România, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă oficială TASS.
„Desigur, în acest context, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, orice alegeri care vor avea loc fără el (Georgescu - n.r.) vor fi ilegitime”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului într-o discuţie cu jurnaliştii.
El a repetat că Rusia nu are nimic de-a face cu Georgescu: „Ei acuză ţara noastră că ar avea ceva de-a face cu Georgescu, este un nonsens total. Este o acuzaţie absolut nefondată”, a insistat purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.
Context
Primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, în care Georgescu a obţinut cel mai mare număr de voturi, a avut loc la 24 noiembrie.
Cu toate acestea, pe 6 decembrie, Curtea Constituţională a României a anulat întregul proces electoral şi a dispus ca alegerile să fie organizate din nou.
Pretextul a fost suspiciunea unor legături cu Rusia ale candidatului criticat de la Bruxelles. Cu toate acestea, o anchetă detaliată nu a relevat nicio dovadă a unor astfel de legături, comentează TASS.
Guvernul român a luat act de hotărârea Curţii Constituţionale şi a programat alegeri prezidenţiale repetate pentru 4 şi 18 mai 2025.
La începutul lunii martie, împotriva lui Georgescu a fost deschis un dosar penal pentru incitare împotriva ordinii constituţionale, iar la 9 martie, în acest context, Biroul Electoral Central al ţării nu i-a permis candidatului să participe la noul scrutin.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează