Ministrul Justiţiei nu e de acord cu dezincriminarea consumului de droguri: 'Distruge tineret, minţi, familii!'
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat joi, despre dezincriminarea consumului de droguri, că în momentul de faţă, flagelul acesta al drogurilor distruge tineret, minţi, distruge familii şi nu putem să manifestăm o toleranţă faţă de acest fenomen, informează NEWS.RO.
Ministrul Justiţiei a fost întrebat în emisiunea România Politică de la Prima News dacă ar fi de acord cu dezincriminarea consumului de droguri, în sensul în care să nu mai existe foarte multe dosare la DIICOT pentru cei pe care i-au prins cu un gram de ceva, două grame, în general consumatori.
”Cred că mesajul nostru către societate trebuie să fie unul ferm: Nu drogurilor! Pentru consum, în momentul de faţă, nu există o incriminare.
Există, potrivit legii 143 din 2000, incriminarea deţinerii, în vederea consumului. Consumatorii nu sunt direct incriminaţi, dar deţinerea de substanţe este incriminate”, a spus ministrul Justiţiei.
Radu Marinescu a precizat că au multe grupuri de lucru constituite, care analizează calitatea legislaţiei şi corelaţia între legislaţie şi realitate, când lucrurile se schimbă şi legislaţia se schimbă.
”În momentul de faţă, flagelul acesta al drogurilor distruge tineret, distruge minţi, distruge trupuri, distruge familii. Nu putem să manifestăm o toleranţă faţă de acest fenomen.
Nu putem să manifestăm toleranţă faţă de traficul de persoane.
Nu putem să manifestăm toleranţă faţă de înjosirea sau uciderea femeii sau persoanei vulnerabile. De aceea, legislaţia trebuie să fie fermă”, a declarat Radu Marinescu.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează