Ministerul Turismului: Primul jalon privind cartografierea la nivel naţional a fost atins

Autor:  Andreea Năstase

Publicat:  25-03-2022

Actualizat:  25-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  bursa.ro

Primul jalon privind cartografierea la nivel naţional, în vederea identificării destinaţiilor optime pentru înfiinţarea OMD-urilor, a fost atins săptămâna aceasta, termenul limită fiind trimestrul 1 al acestui an, a anunţat vineri Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT).

Conform sursei citate, Ministerul Turismului se află în curs de implementare a reformei privind operaţionalizarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor (OMD), un deziderat al industriei turismului de mai bine de un deceniu.

"Reforma face parte inclusiv din Componenta 11 Turism şi Cultură din cadrul PNRR şi presupune atingerea mai multor jaloane şi ţinte. Implementarea acesteia va consta în adoptarea unui cadru legislativ necesar funcţionării OMD-urilor şi elaborarea unui Plan de acţiune dedicat valorificării patrimoniului cultural în scopul creşterii competitivităţii sectorului turistic românesc", se menţionează în comunicat.

Totodată, Ministerul Turismului a pus în consultare publică pe 16 martie documentul care va sta la baza înfiinţării a celor 8 OMD-uri regionale, ţintă pe care România trebuie să o atingă până la finalul anului 2023, potrivit Agerpres.

"Având în vedere potenţialul turistic al tuturor judeţelor, documentul privind cartografierea destinaţiilor optime, elaborat împreună cu grupul de lucru constituit din reprezentanţii mediului de afaceri, asociativ şi al unităţilor administrativ-teritoriale, defineşte clar ca cele 8 regiuni istorice în care vor fi operaţionalizate cele 8 OMD-uri să cuprindă întreg teritoriul naţional", se mai precizează în comunicat.

Astfel, din cele 4 criterii care au stat la baza cartografierii, 3 sunt cuprinse în PNRR. Criteriul privind potenţialul de dezvoltare a turismului este cuprins în capitolul de recomandări ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), incluse în studiul "Operaţionalizarea organizaţiilor de management al destinaţiei''.

Potrivit sursei citate, Ministerul Turismului va lucra în continuare cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai mediului asociativ şi ai unităţilor administrativ-teritoriale pentru înfiinţarea şi operaţionalizarea tuturor celor 8 OMD-uri care se vor forma în cadrul regiunilor istorice: Bucovina, Dobrogea, Transilvania, Banat-Crişana, Maramureş, Oltenia, Muntenia şi Moldova.

Reprezentanţii ministerului susţin că destinaţiile optime au fost identificate pe baza unor criterii precum capacitatea de a atrage turişti internaţionali şi naţionali, potenţialul de dezvoltare a turismului, capacitatea de promovare a transformării socio-economice durabile/ecologice în zonele rurale şi defavorizate şi potenţialul de a crea locuri de muncă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google