Mihai Chirica, primarul Iașiului: 'Viaţa fiecărui ieşean se simte că este mai bună de un scrutin la altul. Sunt convins că putem merge mai departe'
Sursă foto: Agerpres
Primarul Mihai Chirica, care candidează din partea PNL pentru încă un mandat, a îndemnat ieşenii să iasă să îşi exercite dreptul constituţional de vot întrucât "este un moment important pentru comunitate şi este ziua în care alegem viitorul copiilor noştri".
După ieşirea din secţia de votare, Mihai Chirica a declarat că a votat pentru stabilitate şi pentru o continuare a dezvoltării oraşului, scrie agerpres.ro.
"Am votat pentru un Iaşi european, care se dezvoltă şi devine tot mai frumos. Am votat pentru România europeană, pentru Vest, pentru că aceasta este direcţia corectă. Am votat pentru decenţă şi normalitate, pentru continuitatea lucrurilor bune care au avut loc în Iaşi. Cred că ieşenii sunt pe un drum bun. Viaţa fiecărui ieşean se simte că este mai bună de un scrutin la altul. Sunt convins că putem merge mai departe. Putem face ca lucrurile să-şi continue cursul pe care au intrat şi să aibă fiecare o viaţă mai bună. Îndemn toţi ieşenii să vină la vot, este un moment important pentru comunitatea noastră. Este ziua în care alegem viitorul copiilor noştri", a transmis primarul Mihai Chirica.
El a venit la secţia de votare de la Colegiul Naţional de Artă "Octav Băncilă" însoţit de preşedintele CJ, Costel Alexe, şi preşedintele PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează