Mercedes-Benz îşi vinde participaţia la Nissan, pentru 325 milioane de dolari
Sursă foto: pexels
Fondul de pensii al producătorului auto german Mercedes-Benz a vândut întreaga sa participaţie de 3,8% la Nissan Motor pentru 47,83 miliarde yeni (aproximativ 324,6 milioane dolari), au declarat marţi surse citate de Reuters.
Acţiunile Nissan au încheiat ziua cu o scădere de peste 6%, cea mai mare din iulie, după ce Mercedes-Benz anunţase că intenţionează să îşi cedeze participaţia. Vânzarea a fost realizată la un preţ de 341,3 yeni pe acţiune, cu 5,98% sub cotaţia de închidere de luni. Cererea a depăşit oferta, iar cei mai mari zece investitori au primit circa 70% din titlurile tranzacţionate, potrivit news.ro.
Mercedes-Benz a precizat anterior că pachetul deţinut, transferat în 2016 către fondul său de pensii, nu era strategic, descriind operaţiunea ca ”o curăţare de portofoliu”.
Nissan şi Mercedes-Benz au refuzat să comenteze suplimentar.
Vânzarea vine într-un moment dificil pentru constructorul japonez, care a raportat pierderi de 535 milioane de dolari în trimestrul încheiat în iunie, pe fondul tarifelor şi al scăderii vânzărilor în SUA şi China.
Între timp, CEO-ul Ivan Espinosa a lansat un plan de restructurare ce prevede reducerea capacităţii de producţie globală la 2,5 milioane de vehicule până în 2027 şi închiderea a şapte fabrici.
Renault rămâne acţionarul principal al Nissan, cu 35,7% din capital, dar recent şi-a reevaluat în scădere participaţia cu 11 miliarde de dolari şi, potrivit analiştilor, va încerca treptat să îşi reducă expunerea, pe măsură ce alianţa cu Nissan îşi pierde din forţă.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează