McDonald's introduce soluţii alternative de ambalare începând din iunie, în toate restaurantele din România
Sursă foto: www.rd.com
McDonald's anunţă introducerea de soluţii alternative de ambalare, iar începând din luna iunie în toate restaurantele din România, salatele vor fi servite în noi ambalaje de carton, alături de tacâmuri de lemn.
Potrivit unui comunicat al companiei, transmis marţi AGERPRES, iniţiativa este parte a programului Better M prin care McDonald's desfăşoară o serie de acţiuni locale cu obiectivul de a înlocui ambalajele de plastic cu variante mai prietenoase cu mediul înconjurător.
Ţinta este ca, până în anul 2025, produsele destinate clienţilor din toate restaurantele companiei să fie împachetate în materiale care provin 100% din surse regenerabile, reciclate sau certificate, scrie Agerpres.ro.
Platforma Better M include toate acţiunile desfăşurate de McDonald's cu obiectivul de a îmbunătăţi constant materialele în care sunt împachetate produsele destinate clienţilor, iar în România aceşti paşi au început să fie implementaţi treptat, încă de anul trecut.
Astfel, în ianuarie 2020, primul pas a fost realizat prin înlocuirea ambalajului îngheţatei McFlurry cu unul de carton, fără capac de plastic. De asemenea, în luna octombrie a anului trecut a fost lansată iniţiativa "Pai la cerere" prin care paiele au fost oferite clienţilor doar la cerere.
Începând cu luna februarie 2021, au fost înlocuite paiele de plastic cu cele de hârtie, biodegradabile şi compostabile (oferite în continuare la cerere), iar din mai - iunie 2021 sunt introduse ambalajele din carton pentru salate, precum şi tacâmurile din lemn.
Până la sfârşitul acestui an, compania va înlocui şi ambalajul îngheţatei McSundae cu o nouă variantă.
Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald's în România. McDonald's este lider al pieţei restaurantelor, cu 88 de restaurante în 27 de oraşe, dintre care 43 restaurante cu McDrive şi 44 de cafenele McCafe.
Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România şi are o echipă de 5.000 de angajaţi.
Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald's din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta şi România. Premier Capital plc operează 162 de restaurante în şase ţări, are peste 8.800 de angajaţi şi reprezintă business-ul McDonald's al grupului Hili Ventures Ltd, grup implicat în diverse operaţiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol şi gaze, tehnologie, proprietăţi, ospitalitate şi leasing, ce deţine parteneriate cu McDonald's şi Apple.
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează