Ludovic Orban, despre cursa spre Cotroceni: 'Dacă mă uit în jur şi văd calitatea oamenilor potenţiali candidaţi, prind curaj. Îmi creşte inima, vă spun sincer'

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  29-07-2022

Actualizat:  30-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, fostul premier Ludovic Orban, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă organizată la filiala Vâlcea a formaţiunii sale politice, că se gândeşte "serios" să candideze la Preşedinţia României la viitoarele alegeri.

Orban a precizat că la desemnarea candidaţilor partidului pentru funcţiile publice se va ţine însă cont de rezultatele sondajelor de opinie care vor fi realizate inclusiv în ceea ce priveşte o posibilă înscriere a sa în cursa pentru Cotroceni.

"Cu siguranţă că sondajul de opinie va fi cel care va conta în decizia mea de a candida la Preşedinţia României. M-am şi măsurat, pentru că eu nu sunt ca alţii... PSD-ul şi cu PNL-ul s-au înţeles ca în fiecare săptămână să dea un sondaj de opinie comandat de PSD, un sondaj comandat de PNL, în care nu se pupă cifrele, ca să-i păcălească pe oameni. Pe mine nu mă măsoară. M-aţi văzut pe mine vreodată în ultimele trei luni în sondajele lor măsurat ca şi cotă de încredere? Deci nu mă măsoară, dar mă măsor eu. Nu-mi place să vorbesc despre procente, dar stau mulţumitor. Şi de altfel, dacă mă uit în jur şi văd calitatea oamenilor potenţiali candidaţi, prind curaj. Îmi creşte inima, vă spun sincer", a declarat fostul prim-ministru.

În ceea ce priveşte organizarea în teritoriu a partidului Forţa Dreptei, Orban a spus că în ultimele patru luni s-au înregistrat oficial peste 7.000 de noi membri, cei mai mulţi, oameni care nu au făcut politică până acum, pe 1 august urmând să aibă loc şi consiliul naţional al noii sale formaţiuni politice.

"Avem consiliul naţional pe data de 1 august şi facem o ultimă centralizare înainte de consiliul naţional, dar la ora actuală, din data de 16 martie, avem înregistraţi oficial peste 7.000 de membri, iar mai mult de jumătate dintre aceşti membri sunt oameni care nu au mai făcut politică. De altfel, orientarea noastră este de a încerca să convingem cât mai mulţi oameni de calitate, care au stat departe de politică, să se implice, pentru că dacă oamenii buni nu se implică, ţara o să rămână pe mâna unor oameni lipsiţi de caracter, cu o pregătire sumară, care duc România în gard, cum se întâmplă astăzi cu această tovărăşie făcută pentru beneficiul personal al celor care se au în cârdăşie", a afirmat Orban.

El a menţionat că intenţionează ca la alegerile din 2024 să meargă cu liste proprii şi că se gândeşte la posibile alianţe cu alte formaţiuni politice numai după alegeri.

"Gândirea mea strategică a fost întotdeauna ca forţa politică în care am fost eu să meargă pe propriile picioare în alegeri. Sigur că pentru formarea unei majorităţi de guvernare locală sau de guvernare naţională se presupune ca va trebui să negociezi formarea unor guverne de coaliţie. În formarea guvernelor de coaliţie, obligaţia noastră este de a negocia un program de guvernare care să fie cât mai apropiat de proiectul cu care noi ne prezentăm în faţa oamenilor. Nu am fost adeptul alianţelor, dar în situaţii excepţionale, dacă PSD, de exemplu, se aliază cu PNL la parlamentare şi la prezidenţiale, e posibil să fie necesar un răspuns de coagulare a unei forţe, dar candidăm pe propriile picioare şi vedem după alegeri. Negocierile se fac după alegeri, pentru ca fiecare partid să se prezinte în faţa oamenilor şi oamenii să voteze în cunoştinţă de cauză", a mai spus Orban.

Ludovic Orban s-a aflat vineri la Râmnicu Vâlcea, împreună cu fostul ministru al Muncii, deputata Violeta Alexandru, pentru a sărbători Ziua Imnului Naţional şi pentru a se întâlni cu membrii partidului său din judeţul Vâlcea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google